Potrivit
New York Times, o navă de pescuit care a plecat din Seattle în luna mai a revenit cu ceva la care nu se aștepta nimeni: primele dovezi directe că anticorpii împotriva noului coronavirus funcționează și țin o altă infecție departe.
Din echipajul de 122 de persoane ai vasului de pescuit, peste o sută de membri au fost loviti de infecție în 18 zile petrecute pe mare. Doar trei marinari, care aveau deja anticorpi, nu au făcut COVID-19.

Deși situația e una restrânsă, reprezintă un prim răspuns la una dintre cele mai importante întrebări din pandemie: imunitatea te protejează sau nu de o nouă infectare?
Studiul a fost postat online săptămâna trecută, dar nu a fost încă publicat într-un jurnal științific. Cu toate acestea este luat în calcul de oamenii de știință:
„Am considerat că este o veste suficient de bună încât să o spun familiei mele”, afirmă Michal Tal, un imunolog de la Universitatea Stanford, citat de
New York Times.
PE PRO TV PLUS PUTEȚI URMĂRI CONCURENȚII DIN FERMA - ORĂȘENI VS SĂTENI
FOTO: SHUTTERSTOCK