Autoritățile au prelungit starea de urgență până la mijlocul lunii mai și susțin că această decizie a fost “absolut necesară”. Premierul Ludovic Orban spune că în România încă nu am ajuns în vârful epidemiei, care urmează să fie la final de aprilie și început de mai.
“Prelungirea stării de urgenţă este absolut necesară şi din cauza prognozelor în ceea ce priveşte evoluţia epidemiei, sigur, ele sunt între varianta optimistă şi varianta mai puţin optimistă, că vârful epidemiei va fi între 20 aprilie şi 5 mai. Ca atare, până nu s-a ajuns la un vârf al epidemiei, la un vârf maxim de îmbolnăviri, este absolut necesară menţinerea acestor măsuri care nu alt scop decât să apere sănătatea cetăţenilor şi să-i ferească de riscul de a se îmbolnăvi", a spus Ludovic Orban în cadrul unei emisiuni TV.
Și președintele Klaus Iohannis a subliniat că este foarte important că lumea să stea acasă de Sărbători.
“Din păcate, nu avem niciun motiv de relaxare. Avem de ieri până azi 20 de persoane care au murit, avem 340 de persoane în plus infectate. Nici vorbă de relaxare(…) Stați acasă, altfel, după sărbători vom avea înmormântări”, a spus Klaus Iohannis pe 15 aprilie.