(P) Idei de cadouri pentru șefi: am întrebat 100 de români despre cadourile pentru şefi

(P) Idei de cadouri pentru șefi: am întrebat 100 de români despre cadourile pentru şefi
Data: 06 Decembrie 2019
  Viaţa e cu de toate, un curcubeu cu o varietate de nuanţe care simbolizează trăirile, sentimentele şi amintirile noastre. Activităţile care ne relaxează mintea şi sufletul sunt cele pe care le iubim şi le căutăm în permanenţă. 

Acestea ne creează bucurie, împlinire şi confort psihic. Viaţa înseamnă atât plăcerea de a trăi, cât şi necesitate şi obligaţii. Jobul este locul în care majoritatea dintre noi petrecem o perioadă de timp deloc neglijabilă. Astfel, locul de muncă devine un fel de a doua casă sau, altfel spus, un fel de prelungire a acesteia. Aici, lucrurile stau puţin diferit decât acasă. Aici, verbul predominant se preschimbă din îmi place să în trebuie să. Cei care le îmbină armonios şi fără efort pe amândouă pot declara că au într-adevăr o viaţă fericită.

Să ne jucăm puţin! Ce spuneţi?

Am întrebat 100 de români la ce se gândesc când aud cuvântul JOB (loc de muncă, serviciu).

Ei bine, răspunsurile au fost suficient de variate încât să acopere tot palierul tematic. O parte au mers cu gândul la trezitul de dimineaţa pentru a ajunge la 7 sau la 8 la birou. Alţii au amintit despre rapoarte, deadline-uri, în vreme ce optimiştii au văzut în job partea faină: colegii şi poantele de la locul de muncă. Orele suplimentare au răspuns cei cu experienţa orelor peste program. 

Am lăsat pe final cireaşa, adică unul dintre cele mai previzibile răspunsuri. Un procent considerabil de răspunsuri a inclus cuvântul şef. Logic, mergi la job, deci trebuie să dai socoteală în faţa unui şef.

Chiar aşa, o fi omul din spatele uşii pe care stă scris DIRECTOR un balaur cu şapte capete dornic de a strica feng-shui-ul angajaţilor în fiecare zi? Ei, nu chiar în fiecare zi, doar aşa câteodată. Însă …“totul e să ştii cum să-l iei”, ne-a surprins plăcut răspunsul unui domn zâmbind. Inteligentă remarcă şi chiar ar fi trebuie să dea de gândit.

Şeful, fie că vorbim despre un bărbat sau o femeie, este înainte de toate om. Are temeri şi momente de slăbiciune, are eşecuri. Să ne imaginăm acum că jobul la care mergem în fiecare dimineaţă este un loc în care fiecare lucrează (sau nu) după propriul sef. Un loc unde nimeni nu raportează nimic nimănui, fiindcă nu are cui. Unde nu există reguli şi nu se cere socoteală. Ce ar însemna asta dacă nu haosul la el acasă? Din punct de vedere profesional, se ştie deja, unii sunt subalterni şi alţii superiori. Nu se nasc aşa, ci devin. În această a doua categorie intră şi şeful. Da, şeful, despre el şi despre cum să intrii în graţiile acestuia s-au lansat sute de teorii inteligente.

Dar să continuăm jocul …

Am întrebat 100 de români la ce se gândesc când aud expresia cadouri pentru şefi

Cine a fost măcar o dată în postura de angajat, măcar pentru  1 an de zile, ştie că şi în viaţa unui şef apar evenimente. Ziua de naştere sau onomastica, Crăciunul, (sfânta) zi a pensionării sau, de ce nu, un eveniment profesional remarcabil din viaţa sa. Dacă mai punem la socoteală şi ziua naţională a şefului, putem spune că avem suficiente ocazii demne de a cadorisi un şef.

Ceas de birou sau ceas de perete

Un procent considerabil dintre români consideră ceasul de birou un cadou potrivit pentru a fi oferit superiorului. Nu-i contrazicem câtuşi de puţin, mai ales că ştim că punctualitatea este o virtute preţioasă, cu atât mai mult când vine vorba de obligaţiile profesionale.  Ideal ar ca acest dar, util în sine, să reprezinte şi un obiect decorativ de excepţie. 

Dacă vă ţine îndrăzneală, puteţi opta pentru modele de ceasuri care să simbolizeze prin aspectul lor trăsături caracteriale sau comportamentale ale şefului. O trăsătură dominantă care-l caracterizează (de exemplu: este tipicar, pune multe întrebări) sau poate ceva care ţine de stilul său personal, poate cel vestimentar (exemplu: este mereu la 4 ace). Ceasul de perete sau de birou este un cadou potrivit cu ocazia aniversării sau a unei reuşite profesionale importante din viaţa şefului.

Modele de ceas de birou pentru bărbaţi şef

Modele de ceas de perete pentru femei şef

Un coş de picnic

Coşul de picnic este, cu siguranţă, acel gen de cadou care aduce zâmbetul pe buze unui şef (sau unei şefe) care iubeşte ieşirile în natură. Pentru că, şi nu contenim s-o reamintim, şeful este şi el cât se poate de uman. Iubeşte să îşi consume timpul la munte, la pădure sau la un picnic la iarbă verde, cu cei dragi, la distanţă de forfota oraşului. Este motivul pentru care mai mult de un sfert dintre respondenţii noştri au spus fără ezitare: un coş de picnic. Elegant şi robust, încăpător dar şi compact, un obiect must-have pentru petrecerea timpului liber în natură. 

Este genul de obiect-cadou nici prea îndrăzneţ, nici prea familiar care va transmite căldură, bună-dispoziţie şi optimism. Ideal pentru a fi oferit cu ocazia zilei de naștere sau de Crăciun.

Un bar glob pământesc

Probabil că nu este chiar cea mai la îndemână idee care să vină spontan în minte fiind vorba despre cadouri pentru şefi. Întrebaţi fiind despre ce cadouri s-ar preta a fi oferite unui şef pretenţios, doar câţiva au ieşit din sfera comunului şi au răspuns: bar glob pământesc. 

Care sunt trăsăturile unui bar de tip glob pământesc ce-l fac un cadou de excepţie pentru şef? Mai întâi, prin prisma aspectului său de lux şi a faptului că nu puţini sunt şefii care au plăcerea de a-şi etala sticlele cu băutură fină în locuri vizibile din casă. În plus, nu sunt puţini nici aceia care aleg diverse destinaţii în vacanţele în care merg să mai cucerească un punct de pe hartă. Şi, nu în ultimul rând, fiindcă un asemenea obiect îndeamnă la convivialitate, trăsătură care mai mult ca sigur nu lipseşte vreunui şef. Globul pământesc bar le reuneşte pe toate la un loc, ba mai mult, arată într-un mare fel. 

Un cadou excepţional potrivit cu ocazia aniversării unei cifre rotunde sau la momentul pensionării şefului.

***

Şefii – acei oameni care iau decizii şi care trebuie să se afle acolo, la locul nostru de muncă, în viaţa noastră profesională. Pentru a păstra o relaţie suficient de cordială şi de relaxantă cu orice superior, nu este necesară decât respectarea unor reguli de bun-simţ şi care ţin de educaţie. Cadourile deosebite pentru şefi oferite în momente-cheie simbolice din viaţa lor vin să confirme sentimente de respect, apreciere şi recunoştinţă faţă de omul care se află în frunte. La urma urmelor, este vorba despre o altă faţetă a bucuriei. Bucuria de a primi şi bucuria de a dărui. Mai pe scurt, bucurie versus bucurie. 

FULLSCREEN
(P) Idei de cadouri pentru șefi: am întrebat 100 de români despre cadourile pentru şefi
  • /



Vezi episoade in intregime pe
STIRILEPROTV.RO
Mai mult pe STIRILEPROTV.RO