(P) Importanţa jocurilor în viaţa adolescenţilor noştri

(P) Importanţa jocurilor în viaţa adolescenţilor noştri
Citeste mai mult despre: capitalism original, deico games, joc,
Autor: Iulian Ioncea
Data publicarii: 22 Aprilie 2021
Data actualizare: 22 Aprilie 2021
Una din activităţile începute chiar din primele luni de viaţă este joaca. În această perioadă, bebeluşii observă şi interacţionează cu lucrurile din imediata lor apropiere. Chiar dacă interacţiunea se rezumă doar la o simplă atingere sau o simplă apucătură, în sinea lui, cel mic se joacă. Ei bine, este important să menţionăm încă de la început că joaca şi jucăriile au un rol esenţial în dezvoltarea armonioasă a celor mici. Mai mult decât atât, prin joacă cei mici descoperă lumea, îşi dezvoltă imaginaţia şi creativitatea, dar şi atenţia, îndemânarea, dexteritatea şi multe, multe alte abilităţi importante.

Pe măsură ce copilul creşte, vom observa că joaca devine mult mai complexă, prin urmare şi jocurile pe care părinţii le achiziţionează trebuie să fie mai complexe, mai dificile. Astfel, vom căuta să schimbăm constant jucăriile şi jocurile din casă, astfel încât cel mic să aibă mereu la îndemână un nou joc, potrivit vârstei lui. 

Un alt aspect pe care trebuie să îl menţionăm este faptul că învăţatul şi joaca sunt două activităţi care se îmbină perfect. Astfel, dacă pentru şcoală, ne dorim să îi oferim celui mic tot suportul nostru, achiziţionând toate materialele necesare dezvoltării lui, şi atunci când vine vorba de joacă trebuie să ne asigurăm că el are la îndemână jocuri de calitate, potrivite vârstei lui. Când vine vorba de alegerea jocurilor este important să punem accent, nu pe cantitate, ci mai degrabă pe calitate. 

Dacă până la vârsta de 6 – 7 ani, cel mic este atras de diverse jocuri şi jucării, după această vârstă, dar uneori şi mult mai devreme, acesta va tinde să aleagă tehnologia în detrimentul jocurilor clasice. Prin urmare, vom avea un copilaş care va prefera să se joace mai tot timpul pe telefon sau laptop, evitând contactul cu alţi copii şi chiar cu noi, părinţii.

Adolescenţa este o perioadă care face trecerea de la stadiul de copil, la stadiul de adult, caracterizată prin intelectualizare şi dezvoltarea gândirii abstracte. În acelaşi timp, adolescenţa este o perioadă în care cel mic este uşor de influenţat, fiind dornic de a cunoaşte şi de a experimenta constant lucruri noi. În jurul vârstei de 14 - 16 ani, adolescentul îşi va exprima mai clar dorinţa de libertate şi independență fără tutela parentală. Totodată, în această etapă cel mic se dezvoltă foarte mult atât din punct de vedere fizic, cât şi din punct de vedere social şi mai ales din punct de vedere emoţional. Adolescenţa este o perioadă cu trăiri intense,  emoţii amplificate şi de dorinţa de a experimenta tot ce pare atractiv şi distractiv. Ei bine, această perioadă de tranziţie poate fi mediată prin jocuri, bineînţeles jocuri potrivite acestei vârste.

De ce este important jocul în viaţa adolescenţilor? Şi cum le inspirăm acestora dragostea pentru jocurile clasice – boardgame?

În ziua de astăzi, mediul online este foarte atrăgător. Uneori, chiar şi noi adulţii, ne regăsim în ipostaza în care nu mai putem lăsa telefonul din mână pentru că am găsit un clip interesant pe una din reţelele de socializare. Astfel că, putem înţelege cu uşurinţă cât de atrăgătoare sunt reţelele de socializare pentru un adolescent care doreşte să cunoască şi să experimenteze cât mai mult posibil.  

Ei bine, chiar dacă atracţia către mediul online este mare, trebuie să îi ajutăm pe adolescenţi să descopere frumuseţea unui joc de societate, a unui joc de strategie sau, de ce nu, a unui joc românesc; căci jocul reprezintă o metodă constructivă de recreere şi educare. În acelaşi timp, capacitatea evolutivă a acestora este amplificată de dificultatea jocului, căci atenţia adolescentului este orientată pe respectarea regulilor, pe lucrul în echipă şi, bineînţeles, pe câştigarea acestuia. 

Idei de jocuri pentru adolescenţi 

Cu cât jocul este mai nou, mai dificil şi mai incitant, cu atât adolescentul va dori să îl descopere, să îl rezolve şi să îl câştige… căci, până la urmă una din principalele abilităţi pe care le dobândim prin joc este competitivitatea. Iată în continuare un joc care va stârni curiozitatea adolescenţilor. Capitalism original este un nou joc de strategie, inspirat din Ferma Animalelor, un roman celebru scris de George Orwell - romancier, eseist, critic literar, reporter și jurnalist britanic. Miza jocul este aceea de a conduce ferma. Astfel, jucătorii se vor întrece în obţinerea unor poziţii înalte de putere, iar pentru acest lucru vor candida și vor sta la cozi pentru a strânge un număr mai mare de semnături. Bineînţeles, că jocul nu este atât de simplu, căci cărţile de joc îi vor ajuta pe jucători sau, din contră, îi vor împiedica în aceste demersuri, ruinând astfel aspiraţiile politice ale jucătorilor. 

Capitalism original este un joc produs de Deico Games, iar cutia conține: 1 tablă de joc, 66 cărți de joc, 12 pioni cu suport, 60 jetoane de joc, 1 zar special şi un regulament de joc. De asemenea, jocul poate fi jucat de 2 - 4 jucători, cu vârsta de peste 14 ani. Capitalism Original este un joc care te provoacă să obţii o poziţie de putere, înaintea adversarilor tăi, contribuind la dezvoltarea imaginaţiei, a inteligenţei şi a gândirii logice. Unde mai pui că jocul oferă distracţie garantată pentru întreaga familie.

Jocurile au impact important chiar şi în viaţa adulţilor, căci nu suntem niciodată prea bătrâni pentru a ne juca. Alegând un joc interesant, vom petrece timp de calitate împreună cu copilaşii noştri. Astfel, împreună vom construi amintiri de neuitat, amintiri care vor sta la baza unei dezvoltări armonioase.

FULLSCREEN
(P) Importanţa jocurilor în viaţa adolescenţilor noştri
  • /



VIDEO PROTVPLUS.RO


STIRILEPROTV.RO
Mai mult pe STIRILEPROTV.RO
Modifică setările cookies