• PRO TV
  • (P) Mersul la sală vs. exercițiile la domiciliu

(P) Mersul la sală vs. exercițiile la domiciliu

(P) Mersul la sală vs. exercițiile la domiciliu

De cele mai multe ori, decizia de a începe să faci exerciții se ia ușor. Devine mai complicat atunci când chiar trebuie să o faci, prima întrebare fiind: Unde te vei antrena? Este ușor să te înscrii la o sală de fitness, dar cel mai important e să și profiți de acel abonament, dacă tot ai ales să plătești pentru a te bucura de sport.

Deși pare ușor să improvizezi o mini-sală de sport acasă, e foarte probabil să găsești o sută de alte lucruri mai importante decât antrenamentul tău, cum ar fi să speli rufe, să joci un joc pe telefon sau să faci curat în debara. Indiferent de decizie, pentru a avea succes, trebuie să te ții de ea și să te asiguri că activitatea fizică se desfășoară într-un mediu care se potrivește cel mai mult nevoilor și bugetului tău. 

Avantajele mersului la sală

Mai jos, vom încerca să punem pe tapet o serie de factori care ar putea influența decizia ta în ce privește exercițiile fizice desfășurate într-un cadru organizat, cum ar fi la sala de fitness.

Exercițiile pot fi mult mai ușor de executat când ai o mulțime de opțiuni din care să alegi. Dacă ești o persoană pasionată de aparatele cardio, alegerile de la sală sunt multiple: bandă de alergare, stepper, bicicletă staționară, aparat de vâslit, și lista poate continua. Dacă vrei un antrenament croit special pentru nevoile tale, poți oricând opta pentru lucrul unu la unu cu antrenori personali, profesioniști în ale sportului. 

Mai multe opțiuni

Nu trebuie să uiți de opțiunile pentru ridicarea greutăților. Ai de ales între diferite aparate, greutăți libere, aparate cu cablu, benzi și multe altele. O altă mare atracție sunt clasele de group fitness. Sigur, poți face cursuri online acasă, dar nu este același lucru cu mersul la sală și a fi în preajma oamenilor. Pot exista și alte oferte incluse în abonament, cum ar fi o piscină, saună, terenuri de tenis, pe care sigur nu ai cum să le improvizezi acasă. Ar mai fi ceva, atunci când te afli într-o sală de sport. Transpiri împreună cu toți ceilalți, iar asta îți va da un impuls și mai mare de a continua ceea ce faci. Adesea, ne tragem energia de la alții și chiar acest lucru te poate împinge să muncești mai mult. Nu vrei ca tipul de lângă tine să alerge mai repede decât tine, nu? 

Concentrarea

La sală nu există ecrane care să îți distragă atenția, niciun copil care să te întrerupă și nimic care să te ispitească să te lași de la antrenamente. Plata pentru un abonament la sală poate fi și ea motivantă, dar probabil cel mai important e impulsul dat de antrenamentul în preajma altor oameni, atmosfera competitivă și prietenoasă și faptul că nu ești singur în efortul pe care-l depui. 

Minusurile exercițiilor la domiciliu

Potrivit specialiștilor, trei factori contribuie cel mai mult în decizia de a alege sala de fitness, atunci când vrei să te apuci la modul serios de antrenamente.

Plictiseală: La sală, ai o mulțime de aparate care să te atragă și să te motiveze și, uneori, chiar avem nevoie de o motivație bună. Dacă nu ai suficientă varietate acasă, s-ar putea să te plictisești repede de antrenamente. 

Scuze: atunci când faci sport acasă, există aproximativ 4.987 de scuze pentru a sări peste antrenament. Dacă nu ești foarte automotivat și disciplinat, s-ar putea să te trezești că eviți antrenamentele din motive stupide, cum ar fi tăierea unghiilor, călcatul cearșafurilor sau aranjarea cărților pe raft în ordine alfabetică. 

Spațiu: nu ai nevoie de mult spațiu pentru a te antrena acasă, dar dacă dorești o bandă de alergare sau un alt echipament mare, spațiul este evident important. Unde mai pui, restul facilităților pe care le-am discutat mai sus, cum ar fi o piscină, saună sau un teren de tenis. 

Concluzii – toată lumea la sală

Responsabilitatea, varietatea, socializarea și motivația sunt cheile pentru susținerea unui angajament pe termen lung față de sănătatea fizică și bunăstarea corporală. O sală de sport de acasă este limitată în a oferi aceste elemente. Abonamentele la sală le oferă pe toate. 

Influența socială în sala de sport este larg răspândită și creează responsabilitate. Oamenii se privesc reciproc. Observi ai cui mușchi sunt mai definiți decât ai tăi, ceea ce te face să tânjești la un nivel mai înalt de fitness. După ce mergi la o clasă de câteva ori, membrii se așteaptă să vii mereu. Îți place atenția celorlalți, așa că vei continua să vii. 

Sălile de sport variază în ceea ce privește echipamentul și clasele oferite, dar toate oferă varietate, de la ședințe de spa la terenuri de squash. Cross-training-ul este tendința în fitness. Indiferent cât de mult încearcă reclamele să te convingă că un singur echipament îți poate îndeplini toate nevoile de fitness, nu este adevărat. Ai nevoie de cel puțin câteva echipamente pentru cardio și aparate diferite pentru antrenamentul de forță.

Așadar, avantajele mersului la sală sunt nenumărate, rămâne doar să-ți alegi abonamentul care ți se potrivește și să-ți alegi sala preferată de fitness, preferabil cât mai aproape de unde stai, pentru a fi sigur că nu ratezi nici un antrenament. Ne vedem la sală!

Parteneri editoriali

Share

Videoclipuri cu știri

Citește și

Ultimele articole

Top citite

L-ai pierdut la TV

Articole știri

Episoade noi acum pe VOYO

7 zile înainte de TV • fără reclame • oricând

Top emisiuni