• PRO TV
  • (P) Trei beneficii ale chatului medical

(P) Trei beneficii ale chatului medical

(P) Trei beneficii ale chatului medical

Anul acesta ți-ai propus ca sărbătorile de iarnă să le petreci alături de cei dragi, într-o țară îndepărtată, undeva la căldură. Pentru că organizarea este unul dintre atuurile tale, deja ați plănuit vacanța până la ultimul detaliu și de-abia așteptați să ajungeți la destinație. 

Ai trecut pe listă toate atracțiile turistice din zonă, restaurantele unde se mănâncă cel mai bine, inclusiv unde sunt cele mai apropiate spitale în cazul în care apar urgențe medicale și ai achiziționat pentru toată lumea și câte o asigurare de călătorie.

Nimănui nu-i place să se gândească la ce-i mai rău înainte de vacanță, însă dacă se întâmplă să te confrunți cu probleme medicale pe parcursul vacanței, este bine să știi că Groupama a lansat chatul medical ÎntreabăMedic, care este inclus gratuit în contractele de asigurare de călătorie. Prin intermediul acestuia, tu sau cei dragi beneficiați de sfaturi medicale, sub forma unor micro-consultații, oferite de medici reali licentiati, prin intermediul WhatsApp, Messenger,Telegram sau SMS.

3 beneficii la chatului medical ÎntreabăMedic:

  1. Serviciul este gratuit și este disponibil non-stop, la orice oră din zi, în fiecare zi a anului
  2. Termenul mediu de răspuns este de 15 minute
  3. Serviciul este oferit de medici acreditați, atât generaliști, cât și specialiști (ex.: pediatrie, medicina internă etc.)

IMPORTANT! Orice informație oferită de către medici este doar o opinie generală ce nu se substituie unui diagnostic sau tratament medical. ÎntreabăMedic nu este un serviciu pentru cazuri de urgențe medicale.

Dacă vrei să afli mai multe detalii despre chatul medical ÎntreabăMedic, vizitează site-ul Groupama sau contactează serviciul Alo Groupama, disponibil de luni până vineri între orele 8:00 – 18:00, la numărul 0374 110 110.

Parteneri editoriali

Share

Videoclipuri cu știri

Citește și

Ultimele articole

Top citite

L-ai pierdut la TV

Articole știri

Episoade noi acum pe VOYO

7 zile înainte de TV • fără reclame • oricând

Top emisiuni