(P) „Tatuatorul de la Auschwitz” de Heather Morris - o carte care te va cutremura

(P) Tatuatorul de la Auschwitz de Heather Morris - o carte care te va cutremura
Data publicarii: 11 Februarie 2022
Data actualizare: 16 Februarie 2022
Literatura Holocaustului abundă în povești care îți dau fiori pe șira spinării, dar niciuna nu este atât de terifiantă precum „Tatuatorul de la Auschwitz”. 

Un roman despre iubire, durere și strigătul visceral al unui tânăr care este silit să contribuie la exterminarea semenilor săi pentru a supraviețui regimului nazist.

Cartea ne amintește în fiecare zi cât de privilegiați suntem în prezent. Suntem norocoșii unei vieți echilibrate în care nu ducem lipsă de nimic, poate doar de empatie în unele situații. Povestea lui Lale Sokolov ne arată că, din puținul pe care îl avem putem oferi extrem de mult celorlalți.

Tatuatorul de la Auschwitz de Heather Morris este mărturia vie a unui tânar care este nevoit să își înțepe până la sânge semenii pentru a le întipări cele mai puterncie simboluri ale Holocaustului: numerele verzi-albăstrui care au condamnat la moarte peste șase milioane de evrei. Cartea este un testament al suferinței și al iubirii aflate sub pecetea celor mai întunecate timpuri. Asemenea multor evrei, Lale Sokolov sosește la Auschwitz-Birkenau cu trenul de vite.


Se remarcă prin erudiția sa, dar și prin inteligența nativă care îl ajută să dechidă uși, aducând speranță neamului său. Primește un număr la intrarea în lagăr, iar la scurt timp este remarcat de Tatowierer, cel care tatua numerele deținuților. Viața lui ia o întorsătură bruscă atunci când Pepan, tatuatorul principal, dispare, iar el este desemnat să îi ia locul. 

Cartea lui Heather Morris ilustrează perfect zicala „Fă-te frate cu Dracu’ până treci puntea”, astfel, Lale Sokolov se aliază cu naziștii pentru a supraviețui, dar și pentru a-și salva semenii.

De la masa la care lucrează nu i se permite nici măcar să ridice capul asupra oamenilor cu care interacționează, totuși, numărul 34902 îi atrage atenția. Este tatuajul care îi va lumina existența, dăruindu-i sufletul-pereche: pe Gita, întruchiparea iubirii și a speranței.

Dragostea pentru Gita îl va motiva nu doar să supraviețuiască, dar să devină suportul comunității sale. Așadar, deși are parte de o mulțime de beneficii, Lale împarte totul cu tovarășii săi de suferință. Pentru tinerii hămesiți din baraca șapte, fiecare colț uscat de pâine este echivalentul unei zile în plus, astfel, tânărul evreu slovac devine speranța unei comunități aflate sub blestemul morții.

Sensibilitatea scriiturii te cucerește până în măduva oaselor și te face să înțelegi că dacă ai deschis ochii astăzi, este un lucru mare. Un roman aflat la limita dintre ficțiune istorică și autobiografie, „Tatuatorul de la Auschwitz” de Heather Morris te pune față în față cu realitatea, cea pe care nu o găsești în cărți, dar, care povestită de cei care au trăit acest coșmar, te sfâșie pe de-a-ntregul.

Perioada evocată în carte este una dintre cele mai crunte din istoria omenirii și ne reamintește că oamenii pot fi raiul sau iadul pe pământ. De ce este important să citim literatura Holocaustului? Pentru a nu repeta istoria, pentru a înțelege că, indiferent de cât de negre sunt timpurile în care trăim, iubirea ne poate salva. Dar, în special, pentru a aprecia toată bunăstarea pe care o avem în momentul de față.

Deși a fost contestată de unii critici literari pentru inexactitatea unora dintre faptele istorice, cartea lui Heather Morris rămâne o poveste care te impresionează până la lacrimi.




VIDEO PROTVPLUS.RO
STIRILEPROTV.RO
Mai mult pe STIRILEPROTV.RO
Modifică setările cookies