• PRO TV
  • Republica Centrafricană a adoptat Bitcoin ca metodă alternativă de plată

Republica Centrafricană a adoptat Bitcoin ca metodă alternativă de plată

Republica Centrafricană a adoptat Bitcoin ca metodă alternativă de plată

Moment istoric pe continentul african. Republica Centrafricană devine prima țară din Africa ce adoptă Bitcoin ca metodă de plată. Parlamentul din această țară a aprobat deschiderea către tehnologia blockchain.

Adunarea Națională (Parlamentul) din Republica Centrafricană a aprobat acceptarea monedei virtuale Bitcoin ca metodă alternativă de plată. Decizia a fost luată în ședința extraordinară din 21 aprilie. Aleșii statului african au hotărât, în unanimitate, să îmbrățișeze tehnologia blockchain, care are aplicații diverse în economie și finanțe.

Președintele Adunării Naționale, Simplice Mathieu Sarandji, consideră tehnologia blockchain de viitor și benefică dezvoltării țării sale. 

Criptomonedele au căpătat popularitate în întreaga lume datorită rapidității și siguranței cu care e efectuează tranzacțiile, însă în multe state acest domeniu nu este reglementat. Autoritățile din Republica Centrafricană au ales să arate deschidere față de monedele virtuale, stabilind cadrul legal în care acestea pot fi tranzacționate.

Totodată, statul african lucrează la realizarea propriei monede virtuale, care va putea fi tranzacționată pe platformele consacrate.

Conform ministrului Economiei, Poștei și Telecomunicațiilor, Justin Gourna Zacko,  proiectul de lege aprobat urmărește, pe de o parte, crearea unui mediu favorabil sectorului financiar care să răspundă nevoilor profesiei din acest sector și tuturor actorilor economici. Totodată, el stabilește un cadru legal care să guverneze criptomoneda și unitățile care gestionează aceste active.  

Odată cu deschiderea față de sectorul blockchain, Republica Centrafricană va beneficia de un nou salt în inovația tehnologică grație dezvoltării fibrei optice. Conform oficialului, investiția în criptomonede are multe beneficii pentru milioane de utilizatori, în ciuda volatilității ridicate. 

„Ca individ, trimiterea de bani în Republica Centrafricană în altă parte devine foarte dificilă și, de asemenea, primirea banilor în Republica Centrafricană devine dificilă pentru că procesul este controlat, trece prin Banca Centrală. Cu criptomonede, nu mai există control asupra Băncii Centrale. Ai banii tăi, îi trimiți unui investitor pentru o afacere, îi primești în orice valută, poți dispune de ei în dolari, euro, CFA (moneda locală n. red.) sau naira (moneda nigeriană – n. red)”, a spus ministrul, potrivit Letsunami.

Parteneri editoriali

Share

Videoclipuri cu știri

Citește și

Ultimele articole

Top citite

L-ai pierdut la TV

Articole știri

Episoade noi acum pe VOYO

7 zile înainte de TV • fără reclame • oricând

Top emisiuni