• PRO TV
  • România e inclusă de Cehia pe lista roșie a țărilor afectate de pandemie! Ce presupune asta?

România e inclusă de Cehia pe lista roșie a țărilor afectate de pandemie! Ce presupune asta?

România e inclusă de Cehia pe lista roșie a țărilor afectate de pandemie! Ce presupune asta?

De azi, de la ora 00.00, Cehia a inclus România pe lista roşie – lista țărilor cu risc înalt de infectare. 

În acest moment, persoanele care călătoresc din România în Cehia pot intra în ţară, însă imediat trebuie să anunţe sosirea, telefonic sau prin alt mijloc de comunicare. Trebuie să își declare reședința Direcţiei de Sănătate Publică pe raza căreia se află locul unde rămân şi trebuie să se supună, pe cheltuială proprie, testării pentru COVID-19. În aceste condiții, nu există, potrivit Ministerul Afacerilor Externe, alte măsuri de carantină.


 

Ministerul Afacerilor Externe, citat de news.ro, precizează că autorităţile cehe au clasificat pe două categorii țările: verde (risc scăzut de infectare) şi roşu (risc înalt de infectare).
 
Potrivit unui comunicat de presă remis de news.ro și trimis de Ministerul Afacerilor Externe, clasificarea statelor în cele două categorii se va face periodic în Cehia, în urma unei reevaluări permanente, reevaluare bazată pe evoluţia situaţiei epidemiologice din fiecare stat.

Și în România, Institutul Naţional de Sănătate Publică a actualizat lista statelor cuprinse în aşa-numita ”zonă galbenă”,  Lista a intrat în vigoare în această noapte, la ora 0.00, cuprinde 41 de state, iar toate persoanele care vin din acestea trebuie să stea 14 zile în izolare. Lista poate fi consultată AICI. 


PE PRO TV PLUS PUTEȚI URMĂRI GAȘCA DIN PROFU', AVENTURI ÎN ORAȘ



FOTO: SHUTTERSTOCK

Gallery

Parteneri editoriali

Share

Videoclipuri cu știri

Citește și

Ultimele articole

Top citite

L-ai pierdut la TV

Articole știri

Episoade noi acum pe VOYO

7 zile înainte de TV • fără reclame • oricând

Top emisiuni