• PRO TV
  • Vacanță cu răbdare și nervi de fier, vara asta, pe măsură ce criza de pe aeroporturile europene se adâncește

Vacanță cu răbdare și nervi de fier, vara asta, pe măsură ce criza de pe aeroporturile europene se adâncește

Vacanță cu răbdare și nervi de fier, vara asta, pe măsură ce criza de pe aeroporturile europene se adâncește

Concediile a sute de mii de europeni au început prost, cu zboruri anulate în ultima clipă sau amânate cu orele. Există o explicație pentru haosul de pe aeroporturile din Europa, însă asta nu te scutește de disconfort și agitație. Iată motivele pentru care trebuie să te înarmezi cu multă răbdare și nervi de fier dacă vrei să călătorești cu avionul în străinătate!

Companiile aeriene sunt bombardate cu plângeri în această perioadă, din cauza zborurilor întârziate sau anulate. De fapt, aceste neplăceri nu sunt cauzate doar de companii, ci și de aeroporturile din Europa, care se confruntă cu cea mai mare criză de personal din 2019 încoace.

Explicația este simplă și are legătură cu pandemia de Covid-19: anul trecut, mai mult de jumătate dintre angajații companiilor aeroportuare au fost trimiși acasă, din cauza efectelor crizei economice declanșate ca urmare a reducerii numărului de zboruri.

Când restricțiile au fost ridicate, oamenii au început să zboare din nou, însă companiile aeriene și aeroporturile nu mai pot onora aceste cereri din lipsă de angajați. Cei care au fost puși pe liber în 2021 fie s-au reorientat profesional, fie au refuzat să se întoarcă pe aceleași salarii. 

Conform unui raport întocmit de Federația Europeană a Lucrătorilor din Transporturi, circa 191.000 de angajați din domeniul aviației și-au pierdut locurile de muncă în cursul anului trecut. În acest moment, deficitul de personal este de 250.000 de oameni, fiindcă mulți salariați cu joburi temporare au fost și ei trimiși acasă.

Grevele angajaților din aeroporturi perturbă orarul zborurilor



Criza financiară provocată de conflictul din Ucraina are efecte devastatoare și în industria aviatică. Grav afectați de devalorizarea banilor, ca urmare a inflației galopante, angajații din aeroporturi au întrerupt lucrul pentru a cere creșteri salariale.

De exemplu, lucrătorii de pe Aeroportul Charles de Gaulle (Paris) au solicitat o creștere de minimum 300 de euro pe lună, pentru fiecare angajat. La fel de nemulțumiți sunt și piloții și însoțitorii de zbor, care vor salarii mai mari pentru a putea face față scumpirii vieții.

Nemulțumiri mari la companiile low-cost

Personalul companiilor aeriene low-cost pare cel mai afectat de criza financiară din prezent. Sute de zboruri ale companiilor Ryanair și EasyJet sunt anulate sau întârziate în fiecare zi, pe tot globul, din cauza grevelor echipajelor. 

Angajații cer îmbunătățiri ale condițiilor de muncă și salarii aduse la nivelul altor companii aeriene europene.

Românii care zboară des cu aeronavele companiilor aeriene low-cost ar trebui să știe că protestele angajaților vor continua, iar zborurile vor înregistra în continuare întârzieri.

Probleme sunt și la companiile mari, precum Lufthansa, care resimte lipsa unor angajați pregătiți în multe zone-cheie. Conducerea companiei germane a transmis clienților o scrisoare, în care i-a anunțat că este puțin probabil ca situația să se remedieze în viitorul apropiat.

Prea mulți angajați și resurse încă ne lipsesc, nu numai la partenerii noștri de infrastructură, ci și în unele dintre propriile noastre zone”, se arată în mesajul companiei.   

Cu toate acestea, autoritățile europene insistă că pasagerii au drepturi și că trebuie despăgubiți pentru disconfortul creat. Detalii AICI. Vezi și ce interes au firmele care îți oferă consultanță pentru a obține despăgubiri de la companiile aeriene!

Fotografii: Getty Images/Profimediaimages.ro

Vezi și VIDEO:

Gallery

Parteneri editoriali

Share

Videoclipuri cu știri

Citește și

Ultimele articole

Top citite

L-ai pierdut la TV

Articole știri

Episoade noi acum pe VOYO

7 zile înainte de TV • fără reclame • oricând

Top emisiuni