Vaccinul românesc anti-Covid, rezultate încurajatoare la testele de imunitate. De ce nu a fost lansat până acum

Vaccinul românesc anti-Covid, rezultate încurajatoare la testele de imunitate. De ce nu a fost lansat până acum
Prof. Virgil Păunescu. FOTO: Inquam Photos/Cornel Putan
Autor: Dan L. Brumar
Data publicarii: 10 Decembrie 2021
Data actualizare: 10 Decembrie 2021
În cursa pentru dezvoltarea de vaccinuri anti-Covid, România a pornit cu un handicap mare. Totuși, echipa condusă de profesodul Virgil Păunescu a reușit să realizeze primul ser cu administrare intranazală pentru Covid-19, care ar asigura imunitate pe termen lung.

Profesorul dr. Virgil Păunescu și echipa de la OncoGen Timișoara sunt optimiști că vaccinul anti-Covid dezvoltat de ei este o opțiune viabilă la vaccinurile străine aprobate la nivel mondial. Vaccinul românesc anti-Covid, bazat pe limfocite T, asigură, conform medicilor, protecție îndelungată împotriva infecției cu noul coronavirus.

Cercetările derulate în cadrul programului DECODE s-au încheiat recent, iar cercetătorii spun că sunt în faza de testate pe oameni. Însă, pentru a demara studiile clinice pe voluntari (faza I) au nevoie de circa două milioane de euro.

Prof. Virgil Păunescu a dezvăluit într-un interviu pentru Gândul de ce a durat atât de mult să ajungă cu cercetarea în acest pas.

În primul rând, organizarea în România nu a fost propice unei competiții internaționale. La noi a durat aproape doi ani o chestiune care se putea termina în două luni de zile. Noi nu am avut aceleași condiții legislative și administrative ca cei din străinătate”, a spus medicul imunolog.

Ce imunitate poate asigura un vaccin bazat pe limfocite T

Cercetarea specialiștilor români a pornit de la experiența epidemiei de SARS-1 din 2002-2004. Oamenii de ștință au constatat atunci că pacienții infectați au răspuns la infecție prin imunitate celulară, grație dezvoltării de limfocite T. Imunitatea celulară a fost confirmată și la 17 ani de la infectare. Plecând de la această realitate, vaccinul românesc se anunță o adevărată descoperire în materie. Doar că cercetarea în România este, în continuare, văduvită de finanțare corespunzătoare.

Noi am început această cercetare în 15 ianuarie 2020, la începutul pandemiei, cu o documentare, și anume, am încercat să aflăm ce se știe despre relația dintre sistemul imun și coronavirus. Din această documentare, atât noi, cât și colectivele din Germania și Anglia am văzut același lucru: existau date suficiente în literatura de specialitate care arătau că imunitatea cu anticorpi ține maximum șase luni de zile și cea cu limfocite, 11 ani. În primăvara lui 2020, a apărut un articol în Nature care spunea că imunitatea cu anticorpi ține 1-2 ani de zile, în timp ce cea cu limfocite poate să ajungă și la 17 ani”, mai spune Virgil Păunescu.

Fotografii: Agerpres/Inquam Photos/Shutterstock

Vezi și VIDEO:




VIDEO PROTVPLUS.RO
STIRILEPROTV.RO
Mai mult pe STIRILEPROTV.RO
Modifică setările cookies