Acesta este una dintre cele mai triste fotografii de la înmormântarea Reginei Elisabeta a II-a

Acesta este una dintre cele mai triste fotografii de la înmormântarea Reginei Elisabeta a II-a
Data publicarii: 21 Septembrie 2022
Data actualizare: 21 Septembrie 2022
Potrivit presei internaționale, cățeii rasa corgi a Reginei Elisabeta a II-a au așteptat sosirea la Castelul Windsor a cortegiului funerar, ia fotografiile surprinse de jurnaliști au înduioșat o lume întreagă.             

În timp ce mașina funerară se îndrepta spre capelă, cei doi căței corgi ai Reginei au fost aduși în drumul acesteia pentru a-și putea vedea Majestatea pentru ultima oară. Atitudinea acestora în timpul așteptării a emoționat până la lacrimi. 


 

Dragostea Reginei pentru  căței a fost îndelung documentată; de-a lungul vieții, a avut peste 30 de căței rasa corgi, dintre care majoritatea erau descendenți ai lui Susan, un corgi care, potrivit BBC,  i-a fost dăruit pentru a 18-a aniversare, în 1944. Tot potrivit BBC, cei doi căței, Muick și Sandy, vor fi adoptați de fiul Reginei, Prințul Andrew, Duce de York.Nu este clar însă unde vor locui acum alți doi căței rămași ai Reginei, Candy, rasa dorgi și Lissy, un cocker spaniel.

FOTO: GETTY

Vezi și:




VIDEO PROTVPLUS.RO
STIRILEPROTV.RO
Mai mult pe STIRILEPROTV.RO
Modifică setările cookies