Adele s-a întors pe scenă și în industria muzicală după o pauză de ani buni, în care s-a luptat cu proprii demoni și s-a confruntat cu situații dificile. În 2019 a divorțat de soțul ei și a decis să își schimbe radical viața. Consumul de alcool a devenit doar o amintire, iar sala de sport i-a devenit cea mai bună prietenă, potrivit propriilor declarații.
Fanii britanici sunt fericiți că una dintre artistele lor preferate a revenit în forță. Dovada? Peste 9,9 milioane de persoane au urmărit concertul lui Adele, difuzat de către CBS. Comparativ, Oscarul, cel mai așteptat eveniment cinematografic, a fost vizionat de 9,85 de milioane. Deși mulți telespectatori au lăudat prestația cântăreței, ei nu au avut o părere foarte bună despre interviul pe care l-a acordat celebrei Oprah Winfrey. Mulți cred că discuția a fost una anostă și Oprah nu a știut să modereze interviul, potrivit dailymail.co.uk.
În cadrul interviului cu Oprah, Adele a recunonscut că fostul soț i-a salvat viața pentru că i-a oferit stabilitatea de care avea nevoie la vremea respectivă. Un alt subiect delicat despre care a vorbit a fost moartea prematură a tatălui său din cauza consumului excesiv de alcool.
Sursă foto: Gettyimages
Vezi și: Share în bucate cu Alex Petricean - Chifteluțe și plăcintă de cartofi