Adelina Pestrițu și-a schimbat coafura, iar fanii sunt supărați. Ce îi reproșează vedetei

Adelina Pestrițu și-a schimbat coafura, iar fanii sunt supărați. Ce îi reproșează vedetei
Autor: Doina Goanta
Data: 10 Decembrie 2019
Fanii Adelinei Pestrițu au luat foc după ce vedeta și-a afișat noua schimbare de look. Și nu, nu pentru că nu le-ar plăcea cum îi sta, ci pentru că a pozat în sutien la coafor.

Adelina Pestrițu a mers la hair stilistul care se ocupă de ani buni de părul ei pentru o schimbare de look. Rezultatul a luat însă prin surprindere pe toată lumea. Vedeta și-a făcut un breton “fals”, însă nemulțumirea fanilor a fost cauzată de altceva. Deși majoritatea admiratorilor i-au spus că îi sta bine cu noua coafură, au fost și câteva fane care au apostrofat-o. Adelina a fost certată dur pentru că a pozat în sutien la salon.

“Ce legătură are schimbarea de look cu sânii!!!??? Am vrut să mă uit la tine cum ți-ar sta cu o astfel de tunsoare, dar nu pot dacă jumate din sân îmi sare în ochi că o eclipsă”, i-a scris revoltată o admiratoare. 

“Îți stă frumos, dar dacă nu ți-ai arată sânii, ai fi și mai stilată totuși”, a comentat altcineva pe pagina ei de Facebook. 

“Ce treabă are look-ul cu sânii?Nu am înțeles la ce faci reclamă … Așa mergi tu la salon??? Oribil!”, a comentat o fană revoltată.

Alții i-au adus alt gen de reproșuri. “Orice femeie ar fi frumoasă dacă se ocupa zilnic de ea în modul care o faci tu... Nu tu program cu copilul. Gen se face ora de masă - ce să îi pregătesc? -  sau nopți nedormite. Ieșiri în parc ×2 pe zi ... și multe altele”.

 

Mai multe imagini în GALERIA FOTO de mai jos:


FULLSCREEN
Adelina Pestrițu și-a schimbat coafura, iar fanii sunt suparăți. Ce îi reproșează vedetei
  • /



Vezi episoade in intregime pe
STIRILEPROTV.RO
Mai mult pe STIRILEPROTV.RO