Andreea Bănică a fost hărțuită sexual de doi profesori, în perioada liceului

Andreea Bănică a fost hărțuită sexual de doi profesori, în perioada liceului
Autor: Lorena Martin
Data publicarii: 08 Iunie 2022
Data actualizare: 08 Iunie 2022
Andreea Bănică a povestit faptul că a fost hărțuită sexual de doi profesori, în perioada liceului. Iată declarațiile făcute de vedetă!

Andreea Bănică este una dintre cele mai cunoscute vedete din showbizul românesc. Aceasta a atras simpatia fanilor atât datorită calităților sale vocale, cât și a imaginii sale impecabile. Vedeta a povestit că aspectul său fizic nu i-a adus doar admirația oamenilor din jur, ci i-a provocat și numeroase situații nefericite. Astfel, în perioada liceului, ea a fost agresată din punct de vedere sexual de către doi profesori. 

Artista a povestit faptul că, în timp ce se afla la meditații, profesorul a încercat să o abuzeze sexual. În acel moment, aceasta s-a speriat foarte tare și a început să tremure. Din păcate, cântăreața nu a primit sprijinul potrivit din partea părinților.

„Am fost hărțuită sexual de două ori. Cu profesorul respectiv la meditații, a fost un moment foarte urât. M-am speriat foarte tare și tremuram din toate încheieturile. Nu mai puteam să mă adun. Fiind și mică, nu știam nici cum să procedez. Profesorul a văzut că m-am pierdut cu firea, mi-a dat voie să plec, eu nu i-am spus nimic. Când am ajuns acasă, i-am spus mamei mele, nu voiam să-i spun tatei. Și mama mi-a zis să nu-i spun tatălui, că va ieși foarte rău”, a declarat ea în cadrul unei emisiuni mondene.

A doua sa experiență de acest gen s-a petrecut în timpul unei ore de curs. Se pare că profesorul i-a cerut Andreei Bănică să își ridice fusta pe care o purta, în timp ce se afla în fața întregiib clase.

„A doua oară a fost tot în liceu, când un profesor m-a scos la tablă și aveam o fustă lungă, până la glezne și mi-a spus să ridic fusta mai sus”, a mai spus ea.

Sursă foto: Andreea Bănică/Facebook

VEZI ȘI: Trendurile anului 2022 de pe TikTok 




VIDEO PROTVPLUS.RO
STIRILEPROTV.RO
Mai mult pe STIRILEPROTV.RO
Modifică setările cookies