Schwarzenegger este iubit mai ales datorită rolurilor interpretate în blockbustere precum "Terminator" sau "Commando".
După ce, în anul 2018, a trecut printr-o intervenție chirurgicală de urgență pe cord deschis, Arnold pare să acorde o atenție deosebită stilului de viață pe care îl duce. Actorul a trăit momente dificile atunci când au apărut complicații serioase în timpul unei operații de înlocuire a unei valve aortice, iar acum face tot posibilul să se mențină în formă.
Schwarzenegger s-a recuperat rapid, iar acum arată extrem de bine. Plimbările lungi pe bicicletă par să fie activitatea fizică preferată a starului din "Terminator", paparazzii surprinzându-l de multe ori pe două roți în compania iubitei sau a prietenilor.
Arnold trăiește o frumoasă poveste de dragoste cu Heather Milligan, în vârstă de 45 de ani. Cei doi formează un cuplu de mai bine de șapte ani, iar recent fotografii l-au imortalizat pe Arnold în timp ce se afla în vizită la familia partenerei sale de viață, în Los Angeles.
Sursa FOTO: Profimedia Images
În fotografiile realizate de paparazzi, actorul arată senzațional, în ciuda vârstei înaintate. Cu un trabuc în gură și coborând din SUV-ul socrului său, acesta a impresionat cu un fizic de zile mari.
Într-una dintre fotografii, actorul chiar apare împreună cu tatăl iubitei sale, iar cei doi par să fie cam de aceeși vârstă.
Sursa FOTO: Profimedia Images