• PRO TV
  • Ce operații estetice are Elena Băsescu

Ce operații estetice are Elena Băsescu

Ce operații estetice are Elena Băsescu

Elena Băsescu a șocat pe toată lumea după ce a publicat pe rețelele de socializare mai multe fotografii în care apare complet diferită. Aceasta a apelat la medicul estetician, iar acum fanii susțin că e de nerecunoscut!

Elena Băsescu a fost întotdeauna în atenția publicului larg datorită faptului că este fiica cea mică a fostului președinte al României, Traian Băsescu. Indiferent de locul în care a mers, bruneta a fost o prezență plăcută, iar oamenii au apreciat-o pentru trăsăturile sale fizice. Recent însă, ea a decis să meargă la medicul estetician, iar în urma intervențiilor fanii au spus că a ajuns „de nerecunoscut”.

La cei 42 de ani ai săi, Elena Băsescu și-a operat nasul, după ce mulți ani a fost complexată de forma lui. Ulterior, vedeta a ales să își injecteze colagen în buze pentru ca acestea să aibă o formă mai voluminoasă. Nu în ultimul rând, bruneta a apelat la un tatuaj al sprâncenelor, pe care foarte multă lume îl folosește în ultimii ani. Unele surse susțin că fiica lui Traian Băsescu ar fi făcut o intervenție și la pomeți, aceștia având un aspect mai proeminent.



Acum, vedeta a mai făcut o intervenție, dar de această dată are legătură cu zâmbetul ei. Diva și-a pus fațete pentru a avea dinții precum starurile de la Hollywood. În ultimele imagini postate pe rețelele de socializare se poate observa că Elena Băsescu și-a injectat și botox în față, pentru a scăpa de riduri.

Fanii brunetei au reacționat imediat și au subliniat că fiica lui Traian Băsescu este de nerecunoscut.

Sursă foto: Elena Băsescu/Facebook, Elena Băsescu/Instagram

Gallery

Parteneri editoriali

Share

Videoclipuri cu știri

Citește și

Ultimele articole

Top citite

L-ai pierdut la TV

Articole știri

Episoade noi acum pe VOYO

7 zile înainte de TV • fără reclame • oricând

Top emisiuni