Monique Pendleberry are 29 de ani, dar diferența de vârstă nu a contat prea mult pentru ea, după ce s-a îndrăgostit de starul din „Californication” și „X-Files”. Cei doi s-au întâlnit la unul dintre localurile de sucuri și smoothie unde lucra Monique în 2017. De atunci, ei și-au consolidat relația, dar au preferat întotdeauna să se ferească de blițurile fotografilor.
La premiera filmului său „You People”, David și Monique și-au aruncat priviri de îndrăgostiți și s-au ținut de mână. Imaginile apărute pe rețelele sociale au stârnit imediat comentarii, iar unele au fost destul de acide:
„Fie el arată foarte tânăr, fie ea pare foarte bătrână, pentru că eu nu observ acea diferență de vârstă”; Așa se întâmplă când te cuplezi cu un bărbat mai în vârstă, ajungi să arăți și tu mai matură decât ești. Chiar cred că îți fură tinerețea”; Fiecare e liber să se îndrăgostească de cine vrea, dar să nu-mi spuneți că o diferență de 33 de ani este normală, pentru că nu e”, sunt doar câteva reacții apărute pe Instagram.
La vârsta de 48 de ani, David Duchovny a trecut printr-o perioadă dificilă în timpul căsătoriei cu actrița Tea Leoni. Faimosul agent Mulder din serialul "X-Files" a recunoscut că, în 2008, s-a internat la o clinică, pentru a-și trata dependența de sex. Doi ani mai târziu, actorul poza fericit alături de familia lui pe o plajă din Malibu, semn că problemele s-ar fi rezolvat. Cu toate acestea, în 2014 cuplul de actori a pus punct căsniciei de 17 ani. Ei au împreună doi copii, pe fiica West Duchovny, în vârstă de 23 de ani, și pe fiul Kyd Miller Duchovny, în vârstîă de 20 de ani.
Sursă foto: Getty Images
Vezi și: Prinţul Harry: Lumini şi umbre