Elena Gheorghe, fotografii în care apare frumoasă și foarte sexy într-una din cele mai speciale zile din viața ei

Elena Gheorghe, fotografii în care apare frumoasă și foarte sexy într-una din cele mai speciale zile din viața ei
Citeste mai mult despre: Elena Gheorghe, aniversare, fotografii,
Data publicarii: 30 Iulie 2020
Data actualizare: 30 Iulie 2020
Pentru că pe 30 iulie e de trei ori sărbătoare pentru ea, Elena Gheorghe a început celebrarea mai devreme, cu mesaje speciale și poze sexy. 

Într-o ipostază extrem de senzuală, Elena Gheorghe s-a pozat înainte de a împlini 35 de ani și a scris pe rețelele de socializare: 
 
“Ultima zi la 34 de ani o sărbătoresc căci nu mă mai întâlnesc eu cu ziua asta.  M-am machiat în 5 minute și mi-am albit dintii într-un minut pentru că vreau că zâmbetul meu să fie strălucitor și contagios.

La 35 de ani vreau să zâmbesc și mai des decât până acum pentru că am o grămadă de motive.

Un zâmbet din suflet poate schimbă starea oricui.

Zi cu bucurii!”

Mai târziu, Elena a anunțat că își va sărbători ziua de naștere dintr-un loc special: 
 
"Nu știu de ce am ocolit atâta vreme Grecia, dar știu că voi reveni în fiecare an să descopăr fiecare părticică a ei....
Dacă în anii trecuți când mergeam în vacanță alegeam un resort fain unde să ne petrecem tot timpul pentru că eram prea epuizați pentru a explora, de acum înainte asta vreau, vreau să merg văd cu adevărat lumea????
Cu iubire, din Skiathos!"

Și într-un final, alături de o poză în care se bucură de soare și de...iubire, Elena a scris de ziua ei:

“30 iulie are 3 semnificații pentru mine: m-am născut, mi-am găsit sufletul pereche și m-am logodit.Așa că astăzi e sărbătoare mare pentru noi: 35 de ani de viață, 15 ani de relație și 9 ani de la logodnă.

Soțul meu ar putea fi perfect... singurul lucru care mă calcă pe nervi la el este că se bronzează foarte repede, iar mie îmi trebuie 2 veri că să-l ajung.”

PE PRO TV PLUS PUTEȚI VEDEA "FACEM LEVEL":

FOTO: INSTAGRAM ELENA GHEORGHE

FACEBOOK ELENA GHEORGHE

VIDEO PROTVPLUS.RO
STIRILEPROTV.RO
Mai mult pe STIRILEPROTV.RO
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!