EXCLUSIV: 20 de poveşti de Crăciun cu vedetele PRO TV - Alex Dima şi sărbătorile în casa bunicilor”

25 Decembrie 2018, 17:35

EXCLUSIV: 20 de poveşti de Crăciun cu vedetele PRO TV - Alex Dima şi sărbătorile în casa bunicilor
Dacă fiecare om ar fi o carte de istorisiri, povestea Crăciunului ar fi unul din capitolele principale. Aşa că noi, sub brad, îţi lăsăm amintirile vedetei tale preferate. Azi, chiar în ziua de Crăciun, Alex Dima vorbeşte despre...sufletul autentic al sărbătorilor româneşti.

La începutul anulor '60, Erma Bombeck, editorialista şi scriitoarea numită „cea mai amuzantă mamă a Americii”, descria în cartea “La capătul glumelor”, cele mai frumoase cadouri pe care le-a primit vreodată. Era vorba de un mic tablou, cu ramă de carton, proptită cu scobitori colorate, de un cuier strâmb împodobit cu fire de lână răsucite şi de o cutie de chibrituri acoperită cu petice si perle false. Pentru femeia altfel expertă în sărbători spectaculos împachetate, Crăciunul care conta cu adevărat era...cu şi despre suflet.

60 de ani mai târziu, departe de America, la capătul celălalt al lumii de fapt,  într-o perioadă în care chiar toată lumea vrea să fie specialistă în sărbători sclipitoare, dacă îl asculţi pe Alex Dima vorbind despre Crăciunul autentic, înţelegi şi simţi acelaşi lucru: în realitate, lumina sărbătorilor se află în spatele lucrurilor şi obiceiurilor strălucitoare. 

Jurnalistul care ne inspiră să fim oameni la „România, te iubesc” îşi aminteşte de un Crăciun românesc adevărat, profund spiritual, ”dintr-o bucătărioară unde se întâmplau lucruri care, cumva, erau cu un pas dincolo.”

Sărbătorile de la bunici, înainte să existe timp

“Eu am crescut la bunica mea acasă, într-un sat care se cheamă Dara, e un sat dacic ce face parte din comuna Pietroasele, unde a fost Castrul Roman. Locuiam toţi în aceeaşi curte: stăbunica, stăbunicul, bunica şi eu. Mama locuia în oraş.”

“Când mă întreba cineva al cui eşti tu, când mergeam de exemplu cu Pluguşorul, răspundeam “al lui Tigaie”; de la străbunicul ni se trăgea numele de Tigaie: când era el flăcău, a mers cu Pluguşorul şi la un moment dat a dispărut cu o fată prin sat; între timp ceilalţi plugari au pus masa, au mâncat fără el, aşa că atunci când s-a întors, ca să mănânce şi el ceva, le-a furat ce mai rămăsese: a luat cu totul tigaia şi a fugit pe undeva, pe o gârlă.” 


„Avea bunica o bucătărie mică în care locuia pe timpul iernii şi mă ţinea cu ea acolo. Acum, când mă gândesc, pare rupt dintr-o altă lume ce se întâmpla acolo de sărbători.  Bunica ţinea post şi mă punea şi pe mine să fac asta-mai scăpam eu uneori- şi mergea la Biserică de Crăciun. Şi ne întorceam acasă şi, într-o sobă de pământ, făcea focul în soba aia, şi băga în sobă, pe un grătar cu nişte sârme, cârnaţi şi colaci.”

“Casa era plină de mirosul de cozonaci şi de colaci şi când scotea primii colaci din cuptor, bunica aprindea lumânări, lua tăciune din cuptor, dădea cu tămâie şi pomenea morţii şi era un intreg ritual la care asistam. Parcă trăiam într-o poveste. Bunica era ca preot, ca un shaman aşa, tot zicea ceva şi tămâia cu jar luat din sobă şi asistam la asta în lumina de lumânări de pe masă. Eu eram cumva mâna ei dreapta, o tot ajutam. Şi eram singurul copil prezent la tot ritualul. Mi se părea fascinant. După ce făcea tot ritualul ăsta, ne duceam la vecini şi împărţeam şi abia după ne aşezam la masă şi mâncam. 

Citeşte şi 20 de poveşti de Crăciun cu vedetele PRO TV-Andreea Esca:"Moşu' a zburat pe lângă fereastra mea"

“De acolo am ajuns să şi fac Seminarul şi Teologie, din bucătărioara aia unde se întâmplau lucrurile astea care cumva, erau cu un pas dincolo. Am nişte cărţi de rugăciune de la ea, am o Psaltire care are hârtia de un galben-maroniu de cât de folosită este. S-au îmbăţoşat foile de cât de uzate sunt. După moarte ei, am spus că atât vreau să am din casa aceea: cărţile ei de rugăciune.” 

Colindele şi Pluguşorul, ca nişte minuni de sărbători

“Cumva, eu am avut o copilărie ca-n Creangă. Îmi amintesc şi acum de porcul pârlit pe uşa de la grajdul bunicilor, uşă pe care o scoteau din balamale. Foarte vii sunt amintirile când mergeam cu Steaua şi cu colindul, cu “Bună dimineaţa”. Îmi aduc şi acum aminte de lătratul de câini din casele oamenilor, amestecat cu urăturile copiilor. Cand se auzeau mai tare copiii, când câinii. “

“Şi apoi era mersul cu Pluguşorul. Erau ATÂT DE FRUMOASE momentele când pregăteam plugul! Când eram copil, îl făceam dintr-un copăcel care râmâne verde şi iarna, se numeşte merişor; adunam strâns merişorul pe o chestie de lemn, dedesupt puneam o acioaie, adică o tălănguţă, legam cu un ştergar şi cu toate astea mergeam pe la oameni şi ziceam Pluguşorul; am făcut asta de pe la trei ani; când am crescut, “plugul” era făcut dintr-un vârf de brad. Ne feream să nu ne prindă cineva când îl luam din pădure, dar eram şi fraieri (râde n.a) că după ne plimbam cu el prin tot satul, ne vedea toată lumea. De unde îl puteai avea?”

„Un obicei special legat de pluguşor era pe vremea străbunicului meu: un grup mare de urători, călare pe cai, cu acordeon şi cu capră, mergea pe la oameni şi striga <Ciucioi, ciucioi, e pisica la cârnaţi>. Şi era unul cu un lemn pe care se puneau cârnaţii, toba, şunca, ce se primea de la oameni. Şi apoi se punea masa.”

Citeşte şi: EXCLUSIV-20 de poveşti de Crăciun cu vedetele PRO TV: Paula Herlo

„Ţin minte că la un plug din ăsta a venit o mamă cu un copil de vreo 7-8 ani care nu vorbea şi a zis că vrea să îi dau eu apă din acioaie copilului; numărase ea că dacă îi dă apă de la nu ştiu al câtelea plugar care îi intră în casă, i se dezleagă limba; când ne-am dus în următorul an, vorbea, chiar vorbea normal. Acum nu ştiu de ce, dar aşa s-a întâmplat.”

Copilăria, chiar ca în Creangă

“A venit şi la noi Moş Gerilă. Groaznic era când te întreba Moşu’ “ai fost cuminte?” bineînţeles că tu ziceai da, dar restul familiei, nişte terorişti (râde), ziceau nu; am suferit un şoc când mi-a zis că mă bagă în sac, urlam pur şi simplu; eu eram foarte nebunatic şi făceam prostii; o data m-am agăţat cu alţi copii de coada căruţei unui nene cam rău, Nea Costel al lui Crachină îi zicea; l-am enervat pe Costel ăsta şi a dat cu biciul în noi; iar noi, ca să ne răzbunăm, am aruncat cu ouă mari de curcă clocite în boii de la căruţa lui, dalmaţieni i-am făcut; şi puţeau boii într-un hal de nu te puteai apropia; săraca bunică-mea i-a spălat boii omului cu o mătură şi după ne-a dat o chelfăneală zdravănă; sau am dus raţele străbunicii la înotat pe gârlă, voiam să le învăţăm să înoate bine de tot; erau 12 raţe, eu cu camarazii mei le puneam una câte una pe gârlă- dispărea una de tot în apă, ne duceam, luam altă raţă; iar s-a lăsat cu bătălie de la bunica;”


Ca adult, în fiecare an, Alex Dima povesteşte cum recreează cumva, într-un fel sau altul, spaţiul acela simplu, dar cumva sfânt în simplitatea lui, al Crăciunului autentic.   În anii de Seminar şi Teologie, mergea la colindat alături de colegi, iar colindele lor emoţionau o mulţime de oameni. Mai târziu, cele mai frumoase Crăciunuri au fost acasă, în familie, sau în comunităţi precum cea a copiilor de la Valea Plopului şi Valea Screzii, îngrijiţi de Părintele Nicolae Tănase. 

Anul acesta petrece Crăciunul la Aşezământul de Copii “Sfântul Ierarh Leontie”, din Rădăuţi, acolo unde povesteşte că, atât el, cât şi Sara, fetiţa lui de zece ani, cunosc o altă lume. 

Pentru că, până la urmă, ceea ce contează cu adevărat e să simţi sufletul Crăciunului, dincolo de hârtia de împachetat cadouri şi de globurile strălucitoare! Vă dorim şi vouă un Crăciun cu lumină!

Sărbători fericite! 

Sursa foto: Arhivă personală




Vezi episoade in intregime pe

STIRILEPROTV.RO

Mai mult pe STIRILEPROTV.RO