George Burcea, în mijlocul unui scandal monstru din cauza unor afirmații controversate

George Burcea, în mijlocul unui scandal monstru din cauza unor afirmații controversate
Autor: Dan L. Brumar
Data publicarii: 24 Noiembrie 2021
Data actualizare: 24 Noiembrie 2021
George Burcea este acuzat de instigare la violență împotriva femeilor. Actorul a făcut niște declarații urâte pe pagina sa de Instagram, eveniment care a dus la retragerea de pe piață a volumului său „Scrisoare către Ceaușescu”.

Editura Hyperliteratura, care a scos pe piață cartea lui George Burcea, a decis retragerea volumului de la vânzare în urma afirmațiilor scandaloase ale autorului. George Burcea a instigat la violență împotriva femeilor într-un live realizat pe contul său de Instagram.

Și nu ca instigare, dar fraților, dacă le place mai mult un bărbat care le bate decât unul care le ajută în casă, dați-le ce merită, bro!

Vă doresc să aveți bărbați care în momentul în care vin de la muncă să vă ia la palme. Cu mese, cu scaune, cu capace (…) Vă doresc capace in cap pentru că se pare că asta meritați, sincer. Unele femei asta merită, bro. (…) Bărbați, bateți-le. Dacă nu e ciorba fierbinte, sau mămăliga nu e fierbinte, bateți-le, bro, că asta merită probabil, iertați-mă!”, au fost câteva dintre intervențiile sale taxate de public.

Reprezentanții editurii s-au delimitat imediat de gestul său, prin vocea directorului Hyperliteratura, Andrei Ruse, și redactorul acestei cărți.

Nu cred că am văzut un gest mai imatur și odios împotriva a fix ceea ce vrei să promovezi: lupta împotriva violenței domestice. Am decis să public la Hyperliteratura romanul Scrisoare către Ceaușescu pentru că mi s-a părut că e o carte plină de emoție, care arată drama unei familii prinsă în vârtejul nesfârșitelor bătăi și abuzuri, bonus problema eternă a alcoolismului.

Nu, dragilor, nu sunt de acord sub nicio formă cu ce a zis George Burcea. Voi avea una-două, zece, dacă va fi nevoie, discuții cu el, încât să înțeleg că a fost o greșeală. O rătăcire. Vreau să fie așa”, a scris acesta pe Facebook.

Reacția lui George Burcea

Actorul George Burcea, autorul romanului Scrisori către Ceaușescu, a reacționat pe contul său de Instagram, unde și-a cerut scuze pentru afirmațiile sale.

Doresc să îmi cer scuze în mod public pentru cele spuse în live-ul de ieri, de pe pagina mea de Instagram. Live-ul a avut ca subiect de discuție violența domestică. În urma unui val de comentarii jignitoare la adresa mea, am avut o reacție de care îmi este foarte rușine. Am greșit în felul în care m-am exprimat, am greșit în felul în care am reacționat, dar cea mai mare greșeală este că am spus niște lucruri la furi cu care nu rezonez și care nu îmi fac deloc cinste, nici mie, niciunei femei”, a scris actorul pe rețeaua socială.

Fotografii: @george_burcea

Vezi și VIDEO:




VIDEO PROTVPLUS.RO
STIRILEPROTV.RO
Mai mult pe STIRILEPROTV.RO
Modifică setările cookies