• PRO TV
  • George Burcea, victorie în dosarul drogurilor. Hotărârea instanței

George Burcea, victorie în dosarul drogurilor. Hotărârea instanței

George Burcea, victorie în dosarul drogurilor. Hotărârea instanței

George Burcea a primit un răspuns la care nici măcar nu spera, în contextul scandalului cu droguri în care a fost implicat. Iată ce a hotărât instanța și de ce pedeapsă a scăpat actorul!

George Burcea este unul dintre cei mai controversați actori de la noi din țară. Acesta a avut multe ieșiri problematice de-a lungul anilor, una dintre ele fiind în contextul săvârșirii unei infracțiuni penale. Artistul a fost prins conducând sub influența substanțelor stupefiante. După primele măsuri luate de autorități, s-a stabilit faptul că fostul soț al Andreei Bălan consumase cocaină. 

Timp de aproape doi ani, acesta și-a așteptat sentința în dosarul drogurilor. Acum, George Burcea nu doar că se bucură pentru că procesul s-a încheiat, ci este recunoscător pentru pedeapsa primită. Se pare că actorul va putea să se urce din nou la volan, însă va fi nevoit să respecte câteva reguli. În primul rând, acesta trebuie să își plătească amenda penală în valoare de 16.000 de lei, apoi să nu se înlăture de la setul de indicații oferite de judecători. Timp de doi ani, el se va afla sub supraveghere.
 

„Admite apelul declarat de inculpatul Burcea George Valentin împotriva sentinţei penale nr.28 din data de 21.01.2022, pronunţată de Judecătoria Buftea. Desființează în parte sentința penală atacată și rejudecând, în fond: stabileşte pentru inculpatul Burcea George Valentin pedeapsa amenzii penale în cuantum de 16 000 lei (200 de zile amendă x 80 lei), pentru săvârșirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.  Amână aplicarea pedepsei pe un termen de supraveghere de 2 ani. Pe durata termenului de supraveghere, inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Ilfov la datele fixate de acesta;
b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;
c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea;
d) să comunice schimbarea locului de muncă;
e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

Atrage atenţia inculpatului asupra consecinţelor nerespectării măsurilor de supraveghere impuse şi ale săvârşirii de noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere. Inlatura aplicarea pedepsei complementare, constand in interzicerea exercitarii dreptului prevazut de art.66 alin.1 lit.i Cod penal. Menține celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate. În temeiul art.275 alin.3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Definitiv”, se arată în hotărârea instanței, potrivit spynews.

Sursă foto: George Burcea/Instagram

Gallery

Parteneri editoriali

Share

Videoclipuri cu știri

Citește și

Ultimele articole

Top citite

L-ai pierdut la TV

Articole știri

Episoade noi acum pe VOYO

7 zile înainte de TV • fără reclame • oricând

Top emisiuni