• PRO TV
  • Ghislaine Maxwell a fost condamnată la 20 de ani închisoare pentru trafic de minore

Ghislaine Maxwell a fost condamnată la 20 de ani închisoare pentru trafic de minore

Ghislaine Maxwell a fost condamnată la 20 de ani închisoare pentru trafic de minore

Ghislaine Maxwell plătește cu 20 de ani de închisoare pentru traficul de minore și abuzuri sexuale pe care le-a făcut cu fostul iubit, Jeffrey Epstein. 

Maxwell a fost acuzată că a făcut trafic de minore și că le pregătea pentru a fi abuzate sexual de fostul iubit, Jeffrey Epstein între anii 1994 și 2005. Jeffrey Epstein s-a sinucis în 2019 în propria celulă din închisoare, în care îsi aștepta sentința care n-a mai avut loc niciodată. Cea care a rămas să plătească pentru faptele sale este fosta lui iubită, cu care a complotat la abuzul unor fete minore. 

Cu toate că făceau o echipă, Ghislaine a spus despre fostul iubit că era „un bărbat manipulator, șiret și cu o obsesie a controlului care a păcălit pe oricine s-a aflat în jurul său” și că  „este cel mai mare regret al vieții mele că l-am cunoscut pe Jeffrey Epstein”.

În timpul audierilor, Maxwell a spus că îi pare rău pentru suferința pe care a provocat-o tinerelor, însă judecătoarea Alison Nathan, a spus că vinovata nu părea să arate urme de regret sau să-și conștientizeze greșeala făcută.

„Maxwell a participat direct și în mod repetat, de-a lungul multor ani, la o schemă oribilă de a atrage, transporta și trafica fete minore, de vârste începând cu 14 ani, pentru a le abuza sexual împreună cu Jeffrey Epstein. Răul făcut acestor fete a fost incalculabil”, a declarat judecătoarea.

Avocata lui Ghislaine a contestat hotărârea judecătoarei, spunând că justiția „a permis mult prea puțin ca ea să fie tratată corect”.

„Știm cu toții că persoana care ar fi trebuit să fie condamnată astăzi a scăpat de responsabilitate, și-a evitat victimele și a evitat să le simtă durerea și să primească pedeapsa pe care a meritat-o cu adevărat”, a mai adăugat avocata lui Maxwell.

Sursă foto: Profimedia

Gallery

Parteneri editoriali

Share

Videoclipuri cu știri

Citește și

Ultimele articole

Top citite

L-ai pierdut la TV

Articole știri

Episoade noi acum pe VOYO

7 zile înainte de TV • fără reclame • oricând

Top emisiuni