• PRO TV
  • Interviul care i-a provocat silă și repulsie jurnalistului Piers Morgan. „E dezgustător”

Interviul care i-a provocat silă și repulsie jurnalistului Piers Morgan. „E dezgustător”

Interviul care i-a provocat silă și repulsie jurnalistului Piers Morgan. „E dezgustător”

Realizatorul TV Piers Morgan a dezvăluit recent că niciodată nu s-a simțit mai rău după un interviu ca atunci când a vorbit, față în față, cu un criminal în serie.

Piers Morgan, care e cunoscut pentru emisiunea sa Good Morning Britain, a realizat o serie de interviuri cu criminali în serie condamnați la închisoare pe viață. În încercarea de a aduce alinare familiilor victimelor și de a respecta memoria celor dispăruți, jurnalistul britanic a încercat să obțină de la acești cruzi nelegiuiți o explicație a gestului lor.

Interviurile au fost reunite într-un documentar intitulat Serial Killer with Piers Morgan, care este disponibil pe Netflix.

Realizatorul a dezvăluit că i-a fost silă și s-a simțit dezgustat după ce l-a intervievat pe Alex Henriquez, un bărbat condamnat pentru uciderea a trei tinere cu vârsta cuprinsă între 10 și 21 de ani.

E greu să ascunzi repulsia. Am o fiică tânără și când vezi vârstele... și devastarea provocată atâtor vieți de moartea acestor tinere, evident că te gândești la propria familie și la cum te simți tu și te simți rău (...) E dezgustător, te bălăcești în cea mai îngrozitoare crimă și mizerie”, a dezvăluit Morgan, care a precizat că a primit mesaje pozitive de la familiile victimelor să continue proiectul.

FOTO: ITV/YouTube

Jurnalistul britanic s-a declarat șocat că Alex Henriquez a negat că ar fi comis crimele pentru care a fost încarcerat și l-a catalogat „cel mai priceput mincinos” pe care l-a intervievat vreodată. Întâlnirea cu el, spune Morgan, a fost cea mai istovitoare din toată cariera sa de jurnalist.

Când ești într-o încăpere cu oameni ca el, jurnalistic vorbind este fascinant, deaorece încerci să-i descoși pe acești oameni care au avut timp suficient să se gândească la povestea lor. La sfârșitul interviului am fost extenuat. A fost un interviu foarte lung. Două ore și jumătate, cel mai lung de până acum”, a mai spus britanicul.

Seria mai cuprinde încă două interviuri filmate, cu Mark Rieble și Lorenzo Gilyard. Primul, închis pe viață pentru uciderea unei tinere mame, a recunoscut alte 12 crime. Al doilea, care ispășește 6 condamnări de închisoare pe viață, nu a vorbit niciodată despre crimele sale.

Fotografii: Getty Images/Profimediaimages.ro

Vezi și VIDEO: Videochat - episodul 8

Gallery

Parteneri editoriali

Share

Videoclipuri cu știri

Citește și

Ultimele articole

Top citite

L-ai pierdut la TV

Articole știri

Episoade noi acum pe VOYO

7 zile înainte de TV • fără reclame • oricând

Top emisiuni