• PRO TV
  • Irinel Columbeanu, externat din spital după ce a avut Covid-19. Cum se simte fostul milionar de la Izvorani

Irinel Columbeanu, externat din spital după ce a avut Covid-19. Cum se simte fostul milionar de la Izvorani

Irinel Columbeanu, externat din spital după ce a avut Covid-19. Cum se simte fostul milionar de la Izvorani

Săptămâna trecută, Irinel Columbeanu (64 de ani) a ajuns la spital după ce a fost confirmat cu Covid-19, iar medicii au decis să-l țină sub supraveghere. 

Fostul milionar de la Izvorani a fost internat la Spitalul Ilfov și din fericire a avut o formă ușoară a bolii. 

Fostul soț al Monicăi Gabor s-a externat recent și a mărturisit că experiența prin care a trecut l-a făcut să se răzgândească cu privire la vaccinul împotriva Covid-19. 

“Sunt bine, am ieșit din spital. Nu am nevoie (n.r.- de cineva care să mă ajute). Probabil că da, acum mă voi vaccina”, a declarat Irinel Columbeanu pentru Fanatik

Irinel Columbeanu a făcut milioane de euro, iar în 2008 se află în topul Forbes cu o avere de peste 100 de milioane de euro. Între timp, a pierdut tot și a ajuns să ducă un trai modest într-un apartament închiriat în Capitală. 

Fostul afacerist are o fiică din căsnicia de cinci ani cu Monica Gabor. Irina locuiește de câțiva ani în America, alături de mama ei. Adolescenta a absolvit clasa a VIII-a, iar acum este la liceu. În vară, după încheierea anului școlar, Irina a susținut și un discurs, pe care tatăl ei l-a postat mândru pe contul de Instagram. 

Fiica lui Irinel Columbeanu a împlinit 14 ani și s-a transformat într-o domnișoară superbă. Dovadă stau pozele rare pe care fata le postează în social media. 

Fotografii: Instagram

Vezi și VIDEO: Cum faci bani pe TikTok?

Gallery

Parteneri editoriali

Share

Videoclipuri cu știri

Citește și

Ultimele articole

Top citite

L-ai pierdut la TV

Articole știri

Episoade noi acum pe VOYO

7 zile înainte de TV • fără reclame • oricând

Top emisiuni