Kitty Spencer, nepoata prințesei Diana, pictorial controversat. Ce accesoriu a ales să poarte  

Kitty Spencer, nepoata prințesei Diana, pictorial controversat. Ce accesoriu a ales să poarte
Citeste mai mult despre: Kitty Spencer, marijuana, pictorial,
Data: 05 Septembrie 2018
Lady Kitty Spencer, care este asemănată foarte des cu regretata prințesă Diana, mătușa sa, a întrecut limitele, apărând într-o ipostază controversată în cel mai nou pictorial al său de fashion.

Kitty Spencer (27 de ani) a pozat recent pentru o revistă de lifestyle feminin din Italia. Deși pictorialul este impecabil, colierul pe care aceasta a ales să-l poarte a stârnit controverse pe internet.

Nepoata prințesei Diana poartă o bijuterie semnată de brand-ul exclusivist Bulgari și intitulată “Happy Leaves” (Frunze fericite), care se referă, desigur, la frunzele de marijuana. 

Kitty, care este imaginea Bulgari, a dezvăluit îndrăznețul accesoriu în două fotografii postate pe contul său de Instagram, aceasta adăugând că s-a distrat de minune în timpul pictorialului.

Colierul cu frunze de marijuana a fost remarcat de fanii săi, care s-au grăbit să comenteze alegerea.

În luna mai, Lady Kitty Spencer s-a făcut remarcată la nunta vărului său, Prințul Harry, cu Meghan Markle, prin asemănarea evidentă cu mătușa sa, Diana.

Fiica celui de-al nouălea conte Spencer, fratele Dianei, Kitty Spencer și-a făcut debutul în modelling în 2017, pentru Dolce & Gabbana. 

În ciuda asemănării cu Lady Di, Kitty spune că nu are prea multe amintiri despre mătușa sa, având doar șase ani când aceasta a murit, în 1997. “Eram atât de mica când Diana trăia. Am doar câteva amintiri cu ea, dar acestea sunt fericite și speciale, așa că sunt o norocoasă că le am”, a declarat Kitty Spencer într-un interviu pentru Vanity Fair.

Foto: Getty, Instagram




Vezi episoade in intregime pe
STIRILEPROTV.RO
Mai mult pe STIRILEPROTV.RO