Lady Gaga a trecut peste trauma agresiunii sexuale, cu ajutorul bunicii ei. "Am plâns pe canapeaua ei zile la rând"

Lady Gaga a trecut peste trauma agresiunii sexuale, cu ajutorul bunicii ei.  Am plâns pe canapeaua ei zile la rând
Citeste mai mult despre: Lady Gaga, Bunica Lady Gaga, Lady Gaga viol,
Data: 10 Septembrie 2020
Lady Gaga spune că bunica ei este cea care a îndemnat-o să devină o vedetă, după ce artista a fost violată: "Am plâns pe canapeaua ei zile la rând."

Vedeta în vârstă de 34 de ani a făcut dezvăluirea într-un interviu cu Oprah Magazine, unde a fost întrebată care este persoana care i-a schimbat cel mai mult viața, scrie Daily Mail.

Gaga a dezvăluit că acea persoană nu este nimeni alta decât bunica ei, care a încurajat-o să facă o schimbare adevărată în lumea asta, după ce i-a arătat vedetei o cântăreață de la televizor.

"După ce am fost violată, am plâns pe canapea zile la rând. Bunica mea a dat drumul la televizor și mi-a zis să privesc în sus. O artistă cânta pe MTV. Apoi bunica mea mi-a spus: Te las să plângi până la finalul zilei, dar de mâine te vei întoarce la treabă și vei face o schimbare remarcabilă în lumea asta. De mâine gata cu lacrimile."

Gaga a declarat anterior că a fost violată în repetate rânduri în timpul adolescenței sale, lăsând-o suferind de stres post-traumatic și fibromialgie.

Cu timpul, Gaga a ajuns un mare succes al industriei muzicale. Câștigătoarea pentru a 11-a oară a premiilor Grammy și-a lansat al șaselea album în luna mai a anului 2020, intitulat Chromatica, iar anul trecut aceasta a făcut tranziția de la muzică la film prin rolul ei din “A Star Is Born”, câștigând o nominalizare Academy Award pentru cea mai bună actriță.

Pe lângă succesul carierei ei, Gaga a lansat fundația Born This Way, o fundație orientată spre tineri care se axează pe sănătate mentală și bunăstare.

Vedeta pop a fost deschisă în discuțiile cu fanii despre propia ei sănătate mentală, și cum a căutat ajutorul prin terapie.

Gaga a fost la fel de deschisă despre lupta ei cu depresia în interviul cu Oprah, unde aceasta a dezvăluit că aproape a renunțat la luptă datorită sănătății ei mentale.

"Când m-am simțit deprimată am crezut că este o idee bună să renunț. Este cel mai rău lucru pe care l-aș fi putut face. Îmi doresc să fi căutat ajutor mai devreme, dar asta este, am decis să mă iert pe mine."

"Sufăr de fibromialgie și în ciuda faptului că viața plină de dureri cronice este dificilă, am acceptat faptul că nu pot găsi o evadare mentală din această problemă, în schimb pot scăpa de ea prin comportament, toleranță și rutină."

Sursă foto: Getty

Vezi și: FERMA. În Plus - Episodul 2

FULLSCREEN
Lady Gaga a trecut peste trauma agresiunii sexuale, cu ajutorul bunicii ei. "Am plâns pe canapeaua ei zile la rând"
  • /



VIDEO PROTVPLUS.RO


STIRILEPROTV.RO
Mai mult pe STIRILEPROTV.RO