Lora, primul mesaj după moartea mamei ei: „Singurul om de la care îmi doream cu adevărat aplauzele”

Lora, primul mesaj după moartea mamei ei: Singurul om de la care îmi doream cu adevărat aplauzele
Lora trece prin momente grele. FOTO: @loraofficial
Autor: Dan L. Brumar
Data publicarii: 30 Ianuarie 2020
Data actualizare: 30 Ianuarie 2020
Lora se confesează pe rețelele sociale, la 4 zile de la decesul mamei sale. Artista a transmis primul mesaj de la dispariția singurului om de la care a așteptat iubire.

Lora reproduce pe Instagram cuvintele mamei sale, transmise cel mai probabil prin intermediul unei scrisori care datează din luna iulie a anului 2019.

Ca să respect adevărul istoric, ai fost un bebe destul de liniștit, ai început să te agiți după 3 noaptea, iar când s-a făcut lumină afară ai hotărât să mă convingi că vei scoate nasul la soare”, își începe Lora confesiunea.

„N-am fost prea agitată, îmi frecam spatele ca să mai atenuez durerea, am fost organizată, am aranjat cu un vecin să mă ducă cu mașina la spital, cu băgăjelul, totul a fost exact la timp, am trecut și de faza cu sala de travaliu, fără urlete jenante, iar la 10.30 când ți-am auzit piuitul m-am liniștit complet... erau alții în jur care începuseră agitația:) prioritatea imediată era păpică, ori eu n-aveam ce să-ți dau... 

Ai fost alăptată de o altă mămică din salon până am avut eu lapte... următoarea grijă a fost numele... alt circ, altă bătălie pe care am câștigat-o :) cum-necum, mi-au cam ieșit treburile așa cum am vrut, și mă gândesc acum că Dumnezeu m-a ajutat pentru că am fost rezonabilă, n-am cerut imposibilul... și cu siguranță tot Dumnezeu ne-a adus împreună, suntem un "tot" destinat să facă bine în viața asta, atât cât se poate și cui merită... să împrăștiem iubire acolo unde e teren fertil, și unde nu mai pot eu, să fii tu! 

Putere îți doresc și gânduri bune, protecție divină și ajutor necondiționat de la cei ce te iubesc! Știu că vei fi cu siguranță un OM adevărat!” - Mama, 23 iul 2019.

 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

A post shared by LORA (@loraofficial) on


Lora: „Mi-am pierdut busola” 

Lora a continuat confesiunea într-un comentariu la postarea ei, în care le spune celor care îi urmăresc activitatea din mediul online cum se simte acum.

„Vreau să știți că încerc.. știu că e un proces care necesită timp, cunosc toată teoria. În realitatea pe care o trăiesc acum, multe lucruri nu mai contează, altele nu mai au sens și cel mai ciudat e că pământul se învârte fără mine. Mi-am pierdut busola odată cu singurul om de la care îmi doream cu adevărat aplauzele, susținerea și iubirea

Mi-ați scris mulți în perioada asta… mulți care ați pierdut pe cineva drag și care ați încercat să mă consolați prin puterea exemplului… apreciez fiecare mesaj și gând bun, doar că nu mă simt în stare să pun în practică sfaturile voastre. Faptul că mi-ați scris a contat enorm. Mulțumesc”, a spue Lora.

Citește și: Iubitul Lorei, mesaj de îmbărbătare pentru artistă, după ce aceasta și-a pierdut mama

Fotografii: PRO TV/@loraofficial

Vezi și VIDEO: Motivul pentru care Lora și Ionuț Ghenu nu și-au luat brad de Crăciun


 




VIDEO PROTVPLUS.RO
STIRILEPROTV.RO
Mai mult pe STIRILEPROTV.RO
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!