• PRO TV
  • Măruță, la un an de Acasă La Măruță, despre diferențele dintre podcasturile pe care le face și aparițiile TV

Măruță, la un an de Acasă La Măruță, despre diferențele dintre podcasturile pe care le face și aparițiile TV

Măruță, la un an de Acasă La Măruță, despre diferențele dintre podcasturile pe care le face și aparițiile TV

Podcastul ACASĂ LA MĂRUȚĂ a împlinit un an și a fost primit și în familia VOYO. 

Cu sinceritate, Cătălin Măruță a răspuns întrebărilor protv.ro în legătură cu acest podcast. A vorbit despre planurile pe care le are la acest nivel, dar a făcut și comparații între emisiuni TV și PODCASTURI difuzate pe platforme digitale. 

De ce a apărut acum un an podcastul Acasă La Măruță? Ce aduce în plus față de emisiunea de la TV?

Interviul este genul meu jurnalistic preferat, dar podcastul îmi dă ocazia să abordez oamenii într-un alt ritm decât o emisiune live de divertisment. Nu știu dacă aduce ceva în plus, dar este diferit. Dacă în platoul emisiunii, avem un anumit tip de energie, este ca un mall în care fiecare intră și își alege ce vrea: o glumă, o vedetă, o rețetă, în podcastul Acasă la Măruță se creează o intimitate între mine și interlocutor, pare chiar o discuție între patru ochi și nimeni nu se uită la ceas sau pe geam, avem tot timpul din lume să spunem tot ce avem pe suflet. Fără întreruperi, fără pauze de publicitate.

Ce ai învățat cel mai mult într-un an de podcasturi (și nu învățasei din TV)?

Că e greu să prevezi dorințele publicului: uneori m-au surprins rezultatele unui episod. Și că publicul de la TV nu este același cu publicul din online. Mi s-a întâmplat să citesc comentarii de la utilizatori care spuneau că abia au aflat cine este o persoană pe care eu o avusesem deja invitată în platou de mai multe ori.

Care a fost cel mai dificil lucru pentru tine legat de munca la podcasturi? De ce te-ai lovit și nu te loveai în televiziune?

Managementul timpului este cea mai mare provocare. Să mă gândesc la invitați, să îi chem la înregistrare, să filmăm și apoi să mă uit pe montaj. Cum fiecare episode are peste o oră jumatate, de multe ori chiar peste 2 ore, să facem un episod pe săptămână este foarte complicat.

Spune-mi ceva PRO televiziune - sau PRO TV dacă vrei:) și ceva PRO podcasturi...

Televiziunea este pentru toată familia, PRO TV oferă ceva pentru fiecare, ne uităm împreună la Românii au talent, la Survivor, la Las Fierbinți, la un film, la un meci. Ne aduce împreună, pe canapea, ne uităm, vorbim, împărtășim ceva.

Podcasturile sunt ceva personal, consumăm când suntem singuri, poate în mașină sau acasă, ascultăm în timp ce mai facem ceva, sau poate ne punem căștile când mergem pe stradă sau când facem sport. Despre podcast vorbești cu alții, dacă vrei, dar îl consumi singur, îți satisface alte nevoi.

Dar ceva CONTRA TV și ceva CONTRA podcasturi îmi poți spune?

Timpul nostru e limitat, e important să petrecem fiecare clipă astfel încât să ne aducă ceva. Nu spun asta contra televiziunii sau contra podcasturilor, ci o spun pentru că fiecare clipă petrecută în fața unui ecran ar putea fi petrecută cu cei dragi sau făcând ceva pentru sănătatea noastră. Dacă tot ne uităm la un film pe TV sau pe YouTube, ar fi bine ca apoi să compensăm cu o tură prin parc.

E ceva ce ți-ai dori să găsești în podcasturile din România și încă nu găsești?

Îmi place că apar podcasturi pe diverse nișe, ca fiecare să își găsească ceea ce dorește în acest format.

Dar ceva specific ce tu vrei să oferi în podcastul tău, dar încă mai lucrezi la asta?

Am vrut să fac și live podcastul, și am făcut o perioadă joia, noaptea, discuții pe teme de educație sexuală. Mi-am dorit să fac și episode speciale, inedite, și unul a fost acela cu Andra ca gazdă. Mi-am dorit să proiectez un episod la cinematograf, ceea ce am făcut la aniversarea unui an de când am început. Aș zice că până acum am reușit să pun în practică tot ce mi-am propus, să vedem ce idei îmi mai vin.

Podcastul aniversar de 1 an cu Tibi Ușeriu e unul original. Spune-ne mai multe

Mi-am dorit să prezint o poveste specială, iar Tiberiu Ușeriu a fost perfect pentru asta. Este un om care s-a reinventat, un om care s-a resetat, un om care reușește să își învingă mereu limitele. Nu e perfect, dar este un erou, un supererou. Sunt mândru de episodul aniversar și îi mulțumesc lui Tibi că mi-a dat ocazia să îl cunosc mai bine, să am parte de o experiență unică, intrând în copcă, și să îl prezint publicului cu o imagine complexă, profundă.

Care invitat te-a surprins cel mai tare?

Au fost numeroși invitați care m-au surprins, mai ales cu sinceritatea lor. Andreea Bălan a fost unul din acești oameni, am simțit că a lăsat orice mască jos, că putem privi în sufletul ei, dar și Oana Zăvoranu – cu care m-am revăzut și împăcat după mulți ani – mi s-a părut că a spus tot ce gândește. Mihai Bendeac, Lora, Carmen Tănase, Lucian Viziru. Recent, Laurențiu Reghecampf a bătut orice record, episodul cu el fiind timp de 8 zile în Top Trending pe locul 1! 

Ce primesc în plus sau diferit oamenii la podcastul tău față de ce primesc la alte podcasturi?

Nu am timp să urmăresc toate podcasturile, de fapt rareori am dat play la alții. Spun asta foarte sincer: nu îmi ajunge timpul. Așa că despre alte podcasturi pot să spun puține: mă uit ce invitați au avut, câte vizualizări au făcut. Mi se pare că fiecare creator de conținut și-a găsit o nișă, nu mă simt în competiție cu nimeni. La podcastul meu, cred că publicul descoperă sau redescoperă persoane publice care, într-o atmosferă intimă, chiar ca acasă, spun lucruri importante despre ele însele.

Ce feedback legat de podcast ai primit și ți-a rămas în minte? Ai primit și critici?

Nu am primit critici – încă. Nu văd de ce aș primi, este un proiect la care lucrează o echipă de profesioniști, are o valoare de producție ridicată, un conținut valoros – de multe ori presa preia declarații din ce spun invitații mei. În general am primit feedback foarte, foarte bun.

Ce reprezintă pentru tine colaborarea cu VOYO?

Mă bucur că există această platformă românească, un loc în care utilizatorii pot găsi conținut exclusiv sau conținut care le place, după nevoile noastre în 2022. Sper ca unii utilizatori să fie tentați să dea play la un episod pentru prima oară pe VOYO, dacă nu s-a întâmplat pe YouTube.

La ce trebuie să se aștepte abonații VOYO în legătură cu podcastul tău?

La conținut mereu surprinzător: mărturisiri și conversații cu profunzime. Dar și umor.
 

ProTv susține campania Crucea Roșie pentru ajutorarea refugiaților din Ucraina:

RO76BRDE410SV07590484100 (Ron)

EURO-RO12BRDE410SV31714694100

USD-RO88BRDE410SV36413794100

Puteți dona pe site-ul Crucea Roșie 

VEZI ȘI VIDEO - WE ARE ONE!



Gallery

Parteneri editoriali

Share

Videoclipuri cu știri

Citește și

Ultimele articole

Top citite

L-ai pierdut la TV

Articole știri

Episoade noi acum pe VOYO

7 zile înainte de TV • fără reclame • oricând

Top emisiuni