Robert De Niro, vacanță cu iubita în Ibiza. Cum i-au surprins paparazzii

Robert De Niro, vacanță cu iubita în Ibiza. Cum i-au surprins paparazzii
Autor: Alina Popa
Data publicarii: 05 Iulie 2022
Data actualizare: 05 Iulie 2022
Robert de Niro (78 de ani) se relaxează vara asta în Europa. Celebrul actor de la Hollywood a ales ca destinație de vacanță Ibiza, cunoscută și ca “Insula albă”.

Starul din “Nașul” a fost fotografiat alături de iubită și de fiica sa, Helen Grace, pe care o are din căsnicia cu Grace Hightower. 

După un divorț cu scandal, Robert De Niro pare să-și fi găsit liniștea alături de Tifanny Chen, un instructor de arte marțiale. 

Cei doi s-au cunoscut în 2015 pe platourile de filmare de la pelicula “Internul”, acolo unde Tifanny l-a instruit pe actor. La aceea vreme, actorul era căsătorit cu Grace Hightower, fosta stewardesă. 

Nu se știe exact când s-a aprins “flacără” între cei doi, cert este că din 2021 sunt de nedespărțit. Tiffany îl însoțește pe De Niro și pe platoul de filmare, dar și-n vacanțe. 

Recent, paparazzii i-au surprins în timp ce se plimbau pe o plajă din Ibiza.


Robert de Niro și Tiffany Chen (foto: Profimedia Images)

N-au scăpat de blițuri nici când au mers să se relaxeze pe un iaht. Cuplul a fost însoțit în permanență de fiica actorului, în vârstă de zece ani. 

Robert de Niro a fost căsătorit de două ori și are șase copii. 

Fotografii: Getty Images/ Profimedia Images




VIDEO PROTVPLUS.RO
STIRILEPROTV.RO
Mai mult pe STIRILEPROTV.RO
Modifică setările cookies