Sean Penn divorțează. Soția Leila a depus actele după doar un an de mariaj

Sean Penn divorțează. Soția Leila a depus actele după doar un an de mariaj
Autor: Alina Popa
Data publicarii: 18 Octombrie 2021
Data actualizare: 18 Octombrie 2021
Sean Penn n-are noroc în dragoste! Actorul de 61 de ani se află în plin proces de divorț cu cea de-a treia nevastă. Leila George D’Onofria este cea care a depus actele la o instanță din Los Angeles.  

Anul trecut, în august, Sean Penn s-a căsătorit cu iubita lui, actrița australiană Leila Geoge D’Onofria, care este mai tânără cu 32 de ani decât el. Cei doi formau un cuplu de patru ani. 

Actorul a confirmat că s-a căsătorit cu Leila în cadrul unui interviu la “Late Night with Seth Meyers”.

“Există zvonuri că te-ai însurat recent. E adevărat?”, l-a întrebat Meyers pe Penn, moment în care actorul laureat cu premiul Oscar a ridicat până și le-a arătat tuturor verigheta. 

“Am făcut o nuntă Covid. Când spun asta mă refer la faptul că am avut un ofițer de stare civilă pe Zoom. Am fost acasă, cu cei doi copii și fratele ei. Așa s-a întâmplat”, a povestit atunci Sean Penn, potrivit Page Six

Căsnicia a durat însă doar un an, iar cea care a intentat divorțul este chiar actrița australiană. Cei doi nu au dat detalii despre motivele despărțirii, însă apropiații spun că se certau des. 

Sean Penn a mai fost căsătorit cu actrița Robin Wright, în perioada 1996-2010, și cu Madonna, în perioada 1985-1989.

Fotografii: Instagram / Getty Images

Vezi și VIDEO: Tom Cruise a descoperit elixirul tinereții!




VIDEO PROTVPLUS.RO
STIRILEPROTV.RO
Mai mult pe STIRILEPROTV.RO
Modifică setările cookies