Castelul de lut din Valea Zanelor sau visul oricarui copil devenit realitate. Cum arata superba constructie

Castelul de lut din Valea Zanelor sau visul oricarui copil devenit realitate. Cum arata superba constructie
La nici 50 de km de Sibiu, in Porumbacu de Sus, Valea Zanelor, un cuplu de bucuresteni a transformat visul oricarui copil in realitate. Mai exact, a construit Castelul de Lut, un edificiu desprins parca din povestile fratilor Grimm: in mijlocul muntilor, pe malul unui rau, inconjurat de flori si plante.

Pentru cei care nu au vazut nici macar o poza cu el, Castelul de Lut din Valea Zanelor seamana cu o casa din "Stapanul Inelelor" si este construit din argila, paie, nisip si lemn. Desi in acest moment el nu este complet gata, proprietarii spera ca, in cele din urma, sa-l transforme in hotel, avand in vedere pozitia sa georgrafica perfecta, adica apropierea de faimosul Transfagarasan. Si au toate sansele sa dea lovitura avand in vedere ca locul s-a transformat deja in obiectiv turistic, iar oamenii conduc si sute de kilometri special sa-l vada si sa-i faca poze!

De altfel, superba constructie din judetul Sibiu a atras pana si atentia presei straine, jurnalistii BBC realizand un material despre castelul de povesti care atrage sute de turisti in Valea Zanelor din Transilvania: "Au construit castelul perfect din basme", a scris presa birtanica, asemanand locul cu o zona din filmul "Hobbitul".

Un alt element care il diferentiaza de alte hoteluri consta in faptul ca este construit din materiale 100% organice. Cu alte cuvinte, cele zece camere ale Castelului de Lut au la baza pietre si beton, structura de lemn, pereti ridicati din cob - un amestec de pamant, paie, argila, apa si nisip -, acoperis din sindrila de molid, tencuiala exterioara din var si nisip si turnuri din piatra de rau.

Chiar si incalzirea pe timpul iernii va fi naturala. Focul se va face in sobe pe lemn. Vara, lutul va pastra o temperatura constanta si racoroasa in interior.

"Deja vine foarte multa lume care vrea sa vada, sunt curiosi. Multi ma intreaba daca intr-adevar este de lut. Am lasat o camera ca sa poata intra sa vada si sa-si dea seama ca nu glumesc cand am spus ca este de lut. Ne pare rau ca nu putem sa le oferim nimic, momentan", a spus unul din proprietarii constructiei.

Cei care au gandit si au pus in aplicare proiectul de vis sunt Razvan si Gabriela Vasile, doi bucuresteni care si-au vandut casa de langa capitala pentru a construi un "castel" intr-un sat aflat la 40 de kilometri de Sibiu. Razvan a lucrat intr-o agentie de publicitate, dar a abandonat totul pentru liniste si natura. Impreuna cu sotia si baietelul lor si-au propus in 2015 sa ridice un mic castel din piatra, lemn, lut si paie, ceea ce au si reusit!

Pentru a proiectul lor a prins atat de bine, proprietarul vrea sa amenajeze si un restaurant, pe care turistii il pot vedea deja in stadiul de schelet la care se lucreaza intens. 

FULLSCREEN
Castelul de lut din Valea Zanelor sau visul oricarui copil devenit realitate. Cum arata superba constructie
  • /



VIDEO PROTVPLUS.RO


STIRILEPROTV.RO
Mai mult pe STIRILEPROTV.RO
Modifică setările cookies