Hanna, o fetita de 3 ani diagnosticata cu tumora Wilms grad 4, are nevoie de ajutor

Hanna, o fetita de 3 ani diagnosticata cu tumora Wilms grad 4, are nevoie de ajutor
Citeste mai mult despre: Hanna, donatii, tumora Wilms,
Data: 23 Februarie 2018
Hanna, o fetita de 3 ani care sufera de Tumora Wilms grad 4, are nevoie de ajutor pentru a ramane in viata.

In urma cu o luna, fetita s-a plans de dureri de burta.

Detari Csaba: “Ne-a spus ca o doare burtica tot mai tare si am ajuns la urgente. Apoi, in urma analizelor, a urmat un tratament pentru infectie urinara, dat fiind faptul ca aveam numarul leucocitelor mult depasit. Insa, cand am vazut ca in urma tratamentului nu exista nicio imbunatatire, am schimbat medicul pediatru si am fost indrumati cu fetita sa mergem la o ecografie abdominala. 

Pe 8-9 februarie am primit cumplita veste, in urma investigatiilor de la Arad”, a declarat tatal fetitei, care este pompier, pentru aradon.ro.

Puteti face donatii pentru Hanna Detari depunand o suma de bani in conturile:

RON: RO77RZBR 0000 0600 0963 9352 – DETARI CSABA;

EUR: RO60 RZBR 0000 0600 2001 1868 – COD SWIFT RZBRROBU – DETARI CSABA ZOLTAN.

Hanna a fost diagnosticata cu o boala crunta, Tumora Wilms grad 4, cu multiple metastaze pulmonare. Tumora Wilms este un tip de cancer renal rar, care afecteaza in special copiii. De asemenea, mai este cunoscut sub numele de nefroblastom si este cel mai frecvent cancer de rinichi la copii.

Boala afecteaza in special copiii de 3-4 ani si devine mult mai putin frecventa dupa varsta de 5 ani. Tumora Wilms apare, cel mai des, la un singur rinichi, desi uneori poate fi diagnosticat la ambii, simultan. Expertii spun ca Tumoarea Wilms este cauzata de pierderea sau inactivarea unei gene supresoare de tumori numita QT1 pe cromozomul 11. Genele supresoare tumorale, in general, ingreuneaza cresterea tumorii si controleaza cresterea celulara.

Fetita urmeaza un tratament cu citostatice, iar cel mai probabil, pe 4 mai ar urma sa fie supusa unei interventii chirurgicale la Clinica Universitara din Szeged.

Costul acestei interventii este de 30.000 de euro, bani pe care familia ei nu ii are.




VIDEO PROTVPLUS.RO


STIRILEPROTV.RO
Mai mult pe STIRILEPROTV.RO