O orchestra din Romania a fost laudata de cei de la Coldplay: 'E ceva minunat". Clipul de 80.000 de like-uri si peste 12.000 de share-uri

26 Septembrie 2014, 12:40

O orchestra din Romania a fost laudata de cei de la Coldplay:  E ceva minunat . Clipul de 80.000 de like-uri si peste 12.000 de share-uri
Membrii unei orchestre din Romania au reusit sa-i impresioneze pe membrii formatiei britanice Coldplay cu o reinterpretare a melodiei "A sky full of stars".

Muresenii de la Sound Works Transylvania au publicat pe contul de YouTube versiunea instrumentala a piesei celor de la Coldplay in luna iulie. 

La doua luni, Chris Martin, solistul trupei, s-a declarat incantat de cum suna melodia "A sky full of stars" in reinterpretarea romanilor, asa ca a popularizat clipul pe Twitter si Facebook.

„Reinterpretarea acestei orchestre din Romania a piesei A Sky Full Of Stars este ceva minunat”, au transmis cei de la Coldplay.

 

In scurt timp, postarea acestora de pe Facebook a primit mai mult de 80.000 de aprecieri si peste 12.000 de redistribuiri, iar videoclipul de pe YouTube a fost vazut deja de peste 200.000 de ori.

Artistii de la Sound Works Transylvania s-au declarat incantati de faptul ca muzica lor a ajuns pana la urechile celor de la Coldplay si si-au anuntat fanii de pe Facebook despre reusita lor: „Coldplay (da, formatia) a distribuit videoclipul nostru la A sky full of stars cu cei 37 de milioane de fani ai lor de pe Facebook”.




Vezi episoade in intregime pe

STIRILEPROTV.RO

Mai mult pe STIRILEPROTV.RO