Studentii Universitatii Bucuresti au obtinut trei medalii de aur,doua de argint si trei de bronz la competitia Markstrat

Studentii Universitatii Bucuresti au obtinut trei medalii de aur,doua de argint si trei de bronz la competitia Markstrat
Citeste mai mult despre: Universitatea Bucuresti, medalii, studenti,
Data publicarii: 04 Mai 2017
Data actualizare: 04 Mai 2017
Studentii Universitatii din Bucuresti au obtinut trei medalii de aur, doua de argint si trei de bronz la competitia europeana Markstrat, care vizeaza conceptele teoretice de marketing si management, competentele IT, organizata de consortiul DUKENET, in perioada 22-19 aprilie 2017, la Annecy, Franta.

Delegatia Universitatii din Bucuresti s-a aflat in competitie cu alti 95 de studenti in simularea unei strategii specifice marketingului, in limba engleza.

In cadrul sesiunilor, au fost evaluate cunostintele de limba engleza, limbajul terminologic specific domeniului marketing, conceptele teoretice de marketing si management, competentele IT.

"Nu in ultimul rand, studentii Universitatii din Bucuresti au demonstrat si competente care tin de lucrul in echipa, viteza si spontaneitatea luarii de decizii sau gasirii de solutii, munca in regim de stres, competenta de autoevaluare si de reactie in situatii limita", arata un comunicat al Universitatii.

Echipa care a reprezentat Universitatea din Bucuresti a fost formata din sase studenti de la Facultatea de Limbi si Literaturi Straine, sectia Limbi Moderne Aplicate (L.M.A.) si Facultatea de Administratie (F.A.A.).

"A fost o saptamana intensa, un joc complex si solicitant care ne-a testat in egala masura cunostintele teoretice, spiritul de echipa, competentele de comunicare scrisa si orala, terminologia de specialitate in limba engleza, ne-a invatat ce inseamna internationalizarea si mobilizarea in vederea obtinerii unor rezultate care sa promoveze numele universitatii noastre printre universitatile participante. As repeta aceasta experienta oricand. Sunt increzatoare ca aceasta distinctie in portofoliul meu ma va face atragatoare viitorilor angajatori", a spus Andra Soiu, medaliata cu aur .



VIDEO PROTVPLUS.RO
STIRILEPROTV.RO
Mai mult pe STIRILEPROTV.RO
Modifică setările cookies