VIDEO Criză de spațiu în casa familiei Slabu. Unde dorm cei trei copii

VIDEO Criză de spațiu în casa familiei Slabu. Unde dorm cei trei copii

Echipa Visuri la cheie a mai văzut locuințe prea mici pentru nevoile reale ale unei familii cu cinci persoane. Casa în care Florin și Ștefania locuiesc împreună cu copiii lor nu oferă niciun pic de intimitate.

Locuința are două camere care, pentru a se putea încălzi uniform, au fost private de ușă despărțitoare. În acest fel, căldura emisă de singura sobă din casă putea oferi un oarecare confort tuturor. Dar, astfel, dispare ideea de intimitate.

Florin doarme într-o cameră cu fiica lui, Maria, care este deja o adolescentă ce tânjește după spațiu personal. Maria nu e pretențioasă, însă vrea să aibă camera ei, fiindcă e deja mare. 

În cel de-al doilea dormitor, mai friguros, se înghesuie Ștefania cu cei doi băieți, Dorin (8 ani) și Matei (un an).

Cealaltă casă a familiei, pe care Florin a început-o pentru a-i muta pe toți ai lui, e încă neterminată. Tatăl a continuat să lucreze la casă și după diagnostic, de unul singur, fiindcă nu se putea împăca cu gândul că nu o va termina. Însă nu a putut face mare lucru.

După ce a inspectat locuința aflată „la gri”, Andra Marinescu a tras concluzia că Florin a făcut treabă bună. Totuși, casa ar avea nevoie de mai multă luminozitate. Acest lucru se va putea rezolva.

Vezi în VIDEO-ul de mai jos ce a reușit să facă Florin la casă!

Urmărește Visuri la cheie pe VOYO cu 7 zile în avans!

Gallery

Share

Citește și

Ultimele articole

Top citite

Cele mai recente videoclipuri din emisiune Visuri la cheie

Articole pentru emisiune Visuri la cheie

L-ai pierdut la TV

Articole știri

Episoade noi acum pe VOYO

7 zile înainte de TV • fără reclame • oricând

Top emisiuni