Pentru că multe voci bune au părăsit competiția mult prea devreme, în acest an, producătorii Vocea României au creat un poll pe pagina de Facebook a emisiunii pentru a afla pe cine ar prefera publicul să revadă pe scenă dintre cei 13 eliminați în etapa Confruntărilor.
Fanii și-au exprimat părerea și, în urma votului, George Aghinea a ieșit preferatul fanilor.
”Sunt foarte bucuros că voi avea șansa de a reveni în vibe-ul show-ului și că voi putea cânta ca invitat special. Mă bucur că oamenii au avut încredere că pot oferi un moment bun ca cele pe care le-am avut anterior. Le mulțumesc tuturor celor care m-au votat și au vrut să mă reasculte”, a declarat acesta pentru protv.ro.
Așadar, vineri, 20 decembrie, George Aghinea va reveni pe scena Vocea României, pentru a cânta în marea finală a emisiunii.