START înscrieri în sezonul 11 Vocea României | Caravana Vocea vine în orașul tău. Ești pregătit?

13 Februarie 2023, 13:57


	START înscrieri în sezonul 11 Vocea României | Caravana Vocea vine în orașul tău. Ești pregătit?
Autor: Dan L. Brumar

Mult a fost, puțin a rămas! Până la startul sezonului 11 de Vocea României, firește! Înscrierile pentru cel mai iubit show care celebrează talentul muzical au început. Caravana Vocea României a pornit prin țară în căutarea vocilor de aur care sunt gata să strălucească. Iată cum te înscrii!

Aventura Vocea României sezonul 11 începe la Iași, pe 12 martie, la Hotel Unirea. Toți cei care aspiră la titlul de noua voce a României sunt așteptați la întâlnirea cu destinul. Până atunci, înscrierile se pot face online, pe pagina Vocea României.

Pavel Bartoș este entuziasmat de întâlnirea cu fanii emisiunii, cărora le-a transmis un mesaj de încurajare. „De ce să nu fii următoarea voce a României? Înscrie-te!”, le-a transmis vedeta PRO TV.

Sezonul 11 Vocea României - Caravana Vocea României a pornit la drum

Caravana Vocea își continuă periplul prin țară și e gata să-ți ofere șansa de a străluci pe scena de la Vocea României. Următoarea oprire va fi la Cluj-Napoca, pe 19 martie, la Hotel Golden Tulip Ana Dome. Dacă ești din centrul țării, asigură-te că vei fi acolo la timpul potrivit!

Nu ne oprim aici și anunțăm că pe 26 martie, Caravana Vocea României va ajunge în Timișoara, la Hotel Ibis Timișoara City Center. Știi ce ai de făcut: drege-ți vocea, fă-ți curaj și arată-ne cine ești!

Vocea României – Doar vocea contează!


VIDEO PROTVPLUS.RO
Modifică setările cookies