• Emisiuni
  • Vocea României
  • Vocea României, sezonul 10: Ricardo Gabor, o drag queen cu o voce senzațională:"N-a fost nimeni în 10 sezoane să cânte așa"

Vocea României, sezonul 10: Ricardo Gabor, o drag queen cu o voce senzațională:"N-a fost nimeni în 10 sezoane să cânte așa"

În viața de zi cu zi este Ricardo Gabor, însă atunci când urcă pe scenă se transformă în Rubi Diamante. Este născut în Bistrița, dar de câțiva ani locuiește în Almeria, Spania.

“Rubi Diamante este artista care se urcă pe scenă, personajul pe care eu l-am creat ca să pot să am încredere în mine și să cânt. Eu am început să fac "drag" de la 17 ani, când mi-am pus perucă și tot. A fost o senzație plăcută pentru că erai altă persoană. Puteai să joci în două lumi diferite. Este lumea lui Ricardo și după este lumea lui Rubi Diamante. Tot ce nu poate să facă Ricardo, poate să facă Rubi Diamante. Așa  că este foarte mișto. Ricardo e un copil foarte timid, nu are încredere în el.. Rubi este o fată foarte puternică, care mănâncă lumea dacă e nevoie și merge tot înainte, nu are rușine, are încredere în ea”, a povestit concurentul.

Ricardo spune că la început a fost mai greu cu familia, dar până la urmă mama lui l-a acceptat și au o relație specială. “Acum, mama este fanul meu numărul 1! Ea îmi face costumele de scenă, vine la spectacolele mele”, a spus tânărul. 

Vocea lui Ricardo i-a uimit pe antrenori, iar trei dintre ei au apăsat butonul și și-au întors scaunele. Toți au fost uimiți să vadă o „drag queen” pe scena de la Vocea României.

Smiley: „N-am văzut așa ceva niciodată pe scenă la Vocea României. Eu sunt mega entuziasmat! Nu a fost niciodată o voce ca a ta aici... N-a fost nimeni în 10 sezoane să cânte așa!”.

Tudor Chirilă nu s-a întors, dar a spus că regretă decizia: „În primul rând mie mi se pare extraordinar că tu ești în 2022 la Vocea României, venind din Spania, cu look-ul ăsta și cu orice fel de orientare sexuală ai avea tu. Este extraordinar. Pentru că noi suntem o țară intolerantă, noi suntem o țară cu un model cultural care are mari prejudecăți vizavi de minoritățile sexuale. Și indiferent dacă tu ai fi „straight” sau orice altceva, mie mi se pare important ca tu să fii aici cât mai mult. Regret că nu m-am întors ca tu să fii în echipa mea, pentru a merge cât mai departe, pentru a aduce un pic de normalitate și a vedea că oamenii nu trebuie discriminați pe niciun fel de criteriu, de la cel sexual, etnic și așa mai departe. (...) Trebuie să ne uităm la ce face omul, nu la ce este omul!”.

Irina Rimes: “Te rog, din suflet, vino în echipa mea! Transpir, mi s-a făcut cald!”. În cele din urmă, Rubi a ales-o pe Irina. 

Vezi în materialul VIDEO de mai sus prestația concurentului!

Urmărește Vocea României pe VOYO cu 7 zile în avans!

Gallery

Share

Citește și

Ultimele articole

Top citite

Cele mai recente videoclipuri din emisiune Vocea României

Articole pentru emisiune Vocea României

L-ai pierdut la TV

Articole știri

Episoade noi acum pe VOYO

7 zile înainte de TV • fără reclame • oricând

Top emisiuni