VOCEA ROMANIEI, sezonul 5, astazi, la Pro TV. Reguli noi si competitie mai dura. Ce spun antrenorii despre castigator

18 Septembrie 2015, 10:01

VOCEA ROMANIEI, sezonul 5, astazi, la Pro TV. Reguli noi si competitie mai dura. Ce spun antrenorii despre castigator
Citeste mai mult despre: Vocea Romaniei, competitie, sezonul 5,

Vineri, "Vocea Romaniei" va intra in casele tuturor. Tensiunea creste, concurentii si-au incalzit vocile, iar antrenorii sunt pregatiti sa se lupte cu toate armele pentru ca marele trofeu sa ajunga in echipa lor.

Artisti consacrati sau la inceput de drum, tineri sau trecuti prin viata, cu totii au venit plini de speranta la "Vocea Romaniei". Si sunt gata sa puna in scena momente memorabile, care sa-i faca pe cei patru antrenori sa se lupte ca sa-i aiba in echipa lor.

"Sunt voci mai diferite, mai nisate decat alta data... Voci mai jazzy, mai rock, voci care sunt undeva la limita intre masculinitate si feminitate" - spune Loredana.

"Acest sezon, dupa parerea mea, are cele mai diverse voci dintre sezoanele precedente. Sunt voci de toate natiile, sunt voci care au venit din diverse colturi ale lumii" - completeaza Smiley.

Cat despre antrenori, sezonul acesta, Marius Moga a ales sa fie salvatorul unor voci in care a simtit potential, Smiley e pregatit sa "fure" Vocea Romaniei, daca se afla in alta echipa. Loredana pare mai hotarata ca niciodata sa castige competitia, iar Tudor - mai increzator, mai ales ca trofeul a ajuns la el in editia trecuta.

"In ce echipa e Vocea Romaniei? Daca e la Smiley, ajunge la mine... Glumesc! E greu de spus, dar cred ca iar va fi rock Vocea Romaniei, din oricare echipa va veni" - spune Tudor Chirila.

"Cel mai mare atu al unei voci este sa sune foarte uman, sa crezi omul respectiv, povestea, melodia", a declarat Mariu Moga.

Noul sezon "Vocea Romaniei" vine si cu reguli noi, care vor face competitia si mai dura.

"Pana acum, auditiile pe nevazute erau cele mai savurate de public. De acum, ce se va intampla dupa auditiile pe nevazute este extraordinar" - explica Pavel Bartos.

Asadar, aveti toate motivele sa spuneti "prezent" la intalnirea cu "Vocea Romaniei", astazi seara, de la 20:30, la PRO TV.


ȘTIRI SIMILARE

VIDEO PROTVPLUS.RO
Modifică setările cookies