• Emisiuni
  • Vorbește Lumea
  • Adela Popescu este însărcinată! Vedeta a făcut marele anunț în direct, în emisiunea Vorbește lumea

Adela Popescu este însărcinată! Vedeta a făcut marele anunț în direct, în emisiunea Vorbește lumea

A fost un an atipic pe care mulți și-ar dori să-l lase rapid în urmă, iar începutul lui 2021 a reprezentat acel start pe care-l așteptau de multă vreme. Iar luna ianuarie aduce vești bune în echipa Vorbește Lumea: Adela Popescu este, din nou, însărcinată.

Astăzi, în cadrul unei ediții speciale, prezentatoarea l-a anunțat pe Cove și pe toți cei de acasă că 2021 îi va întregi familia cu cel de-al treilea copil. În exclusivitate pentru protv.ro, Adela a spus că această sarcină a fost una așteptată: ”Noi ne-am mai dorit un copil, însă testul l-am făcut, după ce chiar în timpul unei emisiuni, producătoarea și alte prietene mi-au zis că am o lumină aparte. Rezultatul a fost pozitiv. Mă bucur să vă spun că mă simt foarte bine, am avut doar 2-3 zile de grețuri, în rest totul a fost și este în regulă”.

Despre decizia de a sta acasă încă din acest moment al sarcinii, prezentatoarea a declarat: ”Dacă până acum plecam de la serviciu în luni avansate, de glumeau colegii că mai am puțin și nasc acolo, acum ținând cont de contextul în care ne aflăm cu toții, am considerat că este cel mai bine pentru mine și familia să mă protejez. Chiar dacă la platou au fost luate toate măsurile de precauție încă de la începutul pandemiei, mă simt și mai în siguranță dacă voi sta acasă”.

De luni, cea care va prelua ștafeta de la Adela este Lora, fosta colegă Vorbește Lumea. Despre cea care îi va ține locul în perioada în care se va pregăti pentru venirea pe lume, simpatica Adela a spus: ”Nu îmi fac absolut nicio grijă. Cove va rămâne alături de Lora, care este o parteneră de nădejde și sunt absolut sigură că-mi vor lumina diminețile pe care le voi petrece în fața micului ecran, în timp ce ei vor fi pe canapea în studio”.

Noi vești de la Adela vom aștepta în următoarea perioadă, iar Vorbește Lumea merge mai departe, de luni până vineri, de la 10:30. 


Gallery

Share

Citește și

Ultimele articole

Top citite

Cele mai recente videoclipuri din emisiune Vorbește Lumea

Articole pentru emisiune Vorbește Lumea

L-ai pierdut la TV

Articole știri

Episoade noi acum pe VOYO

7 zile înainte de TV • fără reclame • oricând

Top emisiuni