Dana Săvuică, despre cele mai grele momente din viața ei: "Mă credeam invincibilă"

Dana Săvuică a suferit o operație de hernie de disc la începutul lui noiembrie și a povestit la "Vorbește lumea" despre momentele prin care a trecut. 

Vedeta și-a amintit:

 "Evident că nu am fost atentă. Credeam că sunt invincibilă și am considerat că sunt tânără și sănătoasă și o să merg înainte. Durerile le rezolvam la început cu calmante. Așa că eu călătoream, căram bagaje... Mi-am făcut un RMN și doctorul radiolog mi-a zis să merg la neurochirurg. Inițial am zis că nu fac operație. A avut 3 momente când nu mă puteam mișca, dar luam calmante și continuam. (...) Într-o zi cu soare m-am ridicat din pat, mi-am făcut exercițiile , apoi am intrat în niște dureri atroce. Urlam de durere (...) Am ajuns la doctorul Catană, care e foarte bun. (...) A doua zi am intrat în operație. Când m-am trezit nu mă durea nimic. Eu nu mai puteam sta pe scaun înainte." 

După operație, Dana Săvuică a scris pe rețelele de socializare:

„Breakfast în bed, în așteptarea externării după operația de hernie de disc realizată în regim de urgență. Mulțumesc mult domnului doctor și echipei sale, tuturor celor care m-au îngrijit și mi-au oferit asistență profesională, dar mai ales morală și psihică. E greu să accepți că trebuie să te operezi, totul pare și este complicat. Dar când faci alegerea cea mai bună, apare curajul și frică e lăsată la o parte. Sănătatea mea și grijă pe care trebuie să mi-o port de acum în colo , momentele grele de dureri survenite în timp printr-o neglijare sau prin ideea greșită că aș fi ‘invincibilă mi-au rearanjat prioritățile. Va mulțumesc pentru grijă, pentru mesaje și susținere! Acum voi avea câteva săptămâni de repaus acasă, dar voi fi prezentă pe rețelele sociale.”

 

  

Gallery

Share

Citește și

Ultimele articole

Top citite

Cele mai recente videoclipuri din emisiune Vorbește Lumea

Articole pentru emisiune Vorbește Lumea

L-ai pierdut la TV

Articole știri

Episoade noi acum pe VOYO

7 zile înainte de TV • fără reclame • oricând

Top emisiuni