• Emisiuni
  • Visuri la cheie
  • Final de sezon 9 Visuri la cheie: ‘Familia asta reprezintă esența și spiritul acestei emisiuni’

Final de sezon 9 Visuri la cheie: ‘Familia asta reprezintă esența și spiritul acestei emisiuni’

Final de sezon 9 Visuri la cheie: ‘Familia asta reprezintă esența și spiritul acestei emisiuni’

Ultima ediție din sezonul 9 Visuri la cheie este în seara aceasta, de la 21:30. Azi vom cunoaște o familie care, spun arhitecții, reprezintă esența acestei emisiuni. „Cu toții avem ceva de învățat de la acești oameni”.

De-a lungul timpului, echipa a cunoscut peste 100 de familii cărora le-a renovat locuințele și le-a dat speranța într-un viitor mai bun. Fiecare om întâlnit în emisiune este un exemplu pentru cei din jur. În această seară, vom cunoaște o familie care, spun arhitecții, înglobează ceea ce semnifică emisiunea. 

Familia asta reprezintă esența și spiritul acestei emisiuni. Cu toții avem ceva de învățat de la acești oameni și cu toții putem să-i vedem ca un reper. Nu au nicio ezitare să se implice să-i ajute pe alții”, spune Andrei Samoil.

Diseară, vom afla povestea a două fete pe care viața le-a adus împreună pentru că Georgeta și soțul ei au decis să le crească: „Când copiii mei erau deja la liceu, sora mea a fost lovită de o tragedie. A făcut o depresie puternică și nu a putut să o crească pe fiica ei, Mihaela. Așa că am decis să o luăm în familia noastră și am reușit să o salvăm să nu ajungă la stat. În viața noastră s-a repetat istoria și a apărut Ștefania – fata fratelui meu. Mama ei a părăsit-o când avea patru luni. Din nou s-a ajuns la problema să ajungă la stat, așa că am decis să o luăm și pe ea”, povestește femeia.

Posibilitățile lor materiale, însă, nu le permit să le crească pe fete așa cum își doresc, mai ales de când soțul a fost nevoit să se pensioneze pe caz de boală. 

Mi-a fost greu financiar doar din pensia soțului și a trebuit să am mai multe job-uri. Am lucrat și ca bonă, și ca femeie de serviciu să pot să le ajut și să ne fie puțin mai ușor financiar. În urmă cu trei ani, soțul meu a făcut un infarct. Acum nici să o ia pe Ștefi de la școală nu mă mai poate ajuta. Casa noastră este cârpită cât să arate bine, dar dacă dăm la o parte cârpiturile pe care le-am făcut noi, nu s-a făcut nimic de 36 de ani, de când ne-am mutat aici”, spune Georgeta.

Aici cred că se văd oamenii cu adevărat puternici, luptători – care pot să întindă o mână și să-i ajute pe alții, indiferent de faptul că lor le e greu. Atunci când ți-e greu și ajuți pe cineva, atunci ești cu adevărat puternic”, spune Andrei Samoil. Întreaga poveste a familiei și ultima renovare a echipei Visuri la cheie din sezonul 9, diseară, de la 21:30. Emisiunea poate fi urmărită, în avans, pe VOYO

Visuri la cheie – crede în oameni

Vezi și VIDEO: Arhitecții Visuri la cheie, despre cum a fost sezonul 9 și ce le-a rămas întipărit în minte

Gallery

Share

Citește și

Ultimele articole

Top citite

Cele mai recente videoclipuri din emisiune Visuri la cheie

Articole pentru emisiune Visuri la cheie

L-ai pierdut la TV

Articole știri

Episoade noi acum pe VOYO

7 zile înainte de TV • fără reclame • oricând

Top emisiuni