Irina Rimes, primele declarații după concertul de la Sala Palatului

Irina Rimes a avut aseară, pe data de 1 martie, un concert senzațional la Sala Palatului, care a și deschis turneul ei de anul acesta, intitulat „Acasă”.

Turneu a început aseară cu spectacolul de la Sala Palatului și reprezintă modalitatea prin care Irina Rimes poate construi „acasă” oriunde în lume, cât timp își are alături muzica și publicul.

Invitată în platoul emisiunii „Vorbește Lumea” celebra artistă a vorbit despre prima sa experiență la Sala Palatului, dar și despre sentimentul pe care a reușit cu succes să îl ofere publicului.

„A fost primul meu concert la Sala Palatului și am fost foarte curioasă să văd cum s-a văzut în sală, cum s-a auzit. Oamenii spuneau, așa ca un feedback general: „Băi, se vede că voi iubiți treaba asta foarte mult și că există o chimie între voi. Asta e pasiunea voastră, cu asta respirați și din asta trăiți”. Cred că ăsta este cel mai important lucru care se putea întâmpla.

Sunt fericită că există lucrul ăsta. Pentru mine muzica este cea mai importantă. O împărtășesc cu niște băieți extraordinari, care sunt instrumentiști”, a declarat Irina Rimes în platoul „Vorbește Lumea”.

Turneul „Acasă”, care începe cu concertul din 1 martie, va continua cu show-ul în Timişoara - 5 martie, Cluj-Napoca - 6 şi 7 martie, Braşov - 8 martie, Bacău - 10 martie, Iaşi - 11 martie, Focșani - 13 martie, Chişinău - 9 martie, Galaţi - 14 martie.

Cu își exprimă Irina Rimes iubirea față de partenerul său

Irina Rimes a învățat, în cei șapte ani de acasă, să îi respecte pe cei din jurul ei. În respect, spune ea, intră și iubirea față de familie, prieteni și muzică.

„În acest respect intră și iubirea. La început nu știam că îmi iubesc părinții. Mie tata mi-a spus la 27 de ani că mă iubește. Nu se numea iubire, se numea respect.

Și în relație e la fel. Toate lumea spune că iubirea durează 3 ani. Așa e! După se transformă în respect”, a spus Irina.

Întrebată dacă spune des „te iubesc” în relația sa, aceasta a răspuns: „Da! În franceză”.

VEZI MOMENTUL COMPLET ÎN VIDEOCLIPUL DE MAI SUS

Gallery

Share

Citește și

Ultimele articole

Top citite

Cele mai recente videoclipuri din emisiune Vorbește Lumea

Articole pentru emisiune Vorbește Lumea

L-ai pierdut la TV

Articole știri

Episoade noi acum pe VOYO

7 zile înainte de TV • fără reclame • oricând

Top emisiuni