Maria Cârneci a împlinit 70 de ani!

Maria Cârneci este una dintre cele mai cunoscute și apreciate vedete din România, aceasta având o carieră impresionantă în industria muzicală românească. Interpreta de muzică populară a împlinit astăzi 70 de ani, motiv pentru care a venit în platoul Vorbește Lumea, acolo unde a avut parte de surprize, a cântat și a depănat amintiri. 

Maria Cârneci a venit în platoul Vorbește Lumea plină de energie! Aceasta i-a bucurat pe telespectatori cu o prestație vocală, apoi a luat loc pe canapea alături de cei mai simpatici prezentatori pentru a depăna câteva amintiri. Aceasta, printre altele, a fost întrebată dacă ar accepta să participe la un show-concurs, precum Vocea României sau Românii au Talent:

„Dacă n-aș fi cunoscută, m-aș duce. Eu așa mi-am început cariera, la TVR erau două concursuri: Floarea din Grădină și Steaua fără nume. Am prestat acolo, altfel nimeni nu mă cunoștea. Am avut emoții, era sita atât de deasă, trecea textul prin comisii, era multă exigență, dar și oameni valoroși”, a spus ea.

Ulterior, ea a vorbit și despre aniversările din viața ei pe care nu le va uita niciodată: 

„Cred că toate au fost frumoase că mi le făceam. Chemam colegi, am peste 30 de casete video care sunt dovezi. Acolo erau toți începând de la Nadia Comăneci, Ștefan Bănică, Romica Puceanu, Dolănescu, Dan Spătaru, Mădălina Manole. Îți dai seama că era lumea mai voioasă, pur și simplu veneau lăutari, cântam. Toate au fost frumoase! Era petrecere adevărată. Dan Spătaru era impecabil, l-am admirat”, a adăugat ea. 

Spre finalul emisiunii, Maria Cârneci a avut parte de surprize din partea prietenilor ei: Marcel Pavel, Maria Dragomiroiu, Emilia Ghinescu, Maria Constantin și mulți alții i-au urat „La mulți ani” vedetei printr-o conferință video.

VEZI MOMENTUL COMPLET ÎN VIDEOCLIPUL DE MAI SUS

Share

Citește și

Ultimele articole

Top citite

Cele mai recente videoclipuri din emisiune Vorbește Lumea

Articole pentru emisiune Vorbește Lumea

L-ai pierdut la TV

Articole știri

Episoade noi acum pe VOYO

7 zile înainte de TV • fără reclame • oricând

Top emisiuni