• Emisiuni
  • Românii Au Talent!
  • Mihai Petre, despre noul sezon ”Românii au talent”: ”Sunt unele momente de-a dreptul incredibile”

Mihai Petre, despre noul sezon ”Românii au talent”: ”Sunt unele momente de-a dreptul incredibile”

Mihai Petre, despre noul sezon ”Românii au talent”: ”Sunt unele momente de-a dreptul incredibile”

Mihai Petre, care s-a întors în scaunul de jurat la ”Românii au talent”, ne-a dezvăluit de ce este acest sezon atât de special. ”Dacă cineva mi-ar fi povestit înainte ce se va întâmpla, aș fi spus că este poveste pescărească”.

Care sunt noutățile acestei ediții Românii au talent? Ce înseamnă pentru tine #9suprem? 

Este foarte simplu. Dacă cineva mi-ar fi povestit înainte ce se va întâmpla, aș fi spus că este poveste pescărească. E un sezon în care am întâlnit ceea ce nu-mi imaginam că o să întâlnesc. Am întâlnit și ce îmi imaginam că o să întâlnesc și mă refer aici la oameni care cântă, care dansează, însă ce-i face diferiți este, bineînțeles, personalitatea și modul lor de a aborda competiția.

Mai sunt doar 2 zile până la debutul sezonului #9suprem Românii au talent! Vineri vedem primul golden buzz din acest sezon!

Deși vom avea voci mai bune sau mai puțin bune, dansatori mai buni sau mai puțin buni, fel de fel de numere din categorii pe care probabil le-am mai avut, toate sunt cu totul și cu totul speciale, pentru că interpretarea e fantastică. Mi se pare că oamenii aceștia devin din ce în ce mai creativi și inovează din ce în ce mai mult cât privește modul în care își construiesc numărul. Iar alte numere sunt de-a dreptul incredibile. Sunt convins că mulți de acasă se vor gândi că este trucat. Eu, sincer, m-aș fi gândit. Adică, dacă cineva mi-ar fi spus asta înainte, ți-am zis, concluzia mea e că e vorba de o poveste pescărească.

Cum a reacționat familia când a aflat că te întorci la ”Românii au talent”? 

Foarte bine! Toți cei din familie sunt fani, s-au bucurat foarte mult.

Știu că una dintre fetițele tale este foarte micuță, dar ce ne poți spune despre fiica cea mare, Catinca? Ce talent are?

Îi place mult  să cânte. Acum, nu știu ce o să facă pe viitor, dar își dorește să cânte încontinuu. Este pe cântat. Pe dansat – mai puțin, nu prea insistă pe zona asta. E fană emisiuni de genul talent-show, cum este ”Vocea României”. În fiecare vineri, știe mai bine decât mine ce se întâmplă acolo, este foarte atrasă de zona aceasta, de muzică. 

Cum te-au întâmpinat ceilalți jurați și prezentatorii? 

Foarte bine. Am simțit că am ajuns acasă. Știi, cum ajungeam uneori în gară, venit de la un concurs care a durat mult prea mult, și mă reîntâlneam cu familia. Revederea a fost foarte plăcută pentru mine și sper că și pentru ei. 

Cum se simte ”Românii au talent” din scaunul de jurat? 

Pentru mine este destul de firesc acest rol... În toți anii în care am fost jurat, nu mi-am propus mai mult decât să fiu cinstit și să reacționez așa cum reacționez eu în mod natural. Că e bine, că e rău…

Știi că ai o reputație de jurat mai dur… Cum îi simți pe concurenți atunci când îl au în față pe Mihai Petre?

Da, unii dintre ei spun că se tem sau că au emoții mai mari, recunosc. Dar nu cred că este o abordare corectă, pentru că, până la urmă, job-ul lor este să fie atenți asupra lor, nu asupra noastră. Eu știu asta de la competițiile de dans. Cred că în orice performance ești mult mai productiv dacă ești atent la ceea ce ai tu de făcut. Sper să nu-i încurc prea tare. Sper, de fapt, întotdeauna am sperat, ca ei să fie capabili să performeze 100%. 

Este vreun moment, în acest sezon, când te ridici de pe scaun? 

Da și nu este un singur moment în care mă ridic. Bineânțeles că este un moment în care mă ridic și mă duc și pe scenă, sub niște confetti aurii , dar veți vedea voi despre ce este vorba! Acel moment este cu atât mai special pentru mine. 

M-am ridicat în picioare de câteva ori pentru că este un sezon extrem de puternic ca nivel de performance. Cel puțin din punctul  meu de vedere, din ce-am făcut până acum, în cele cinci sezoane ”Românii au talent” la care am participat, cu siguranță este cel mai puternic. 

La ce să se aștepte telespectatorii de la noul sezon #9suprem?

Fix la ce nu se așteaptă! Chiar și pentru o mine va fi o surpriză, pentru că nu știu în ce ordine se montează momentele. Știu sigur că va fi conținut foarte bun, dar nu știu cum l-a aranjat ”magicianul” Batista (n.r producătorul emisiunii), acolo, să iasă suprem. Dar vă zic după prima ediție, da? Am emoții și abia aștept și eu să văd emisiunea și ce momente au intrat. Ne vedem vineri, de la 20.30!

Vezi și: Mihai Petre, secrete din culisele "Românii au talent"


Gallery

Share

Citește și

Ultimele articole

Top citite

Cele mai recente videoclipuri din emisiune Românii Au Talent!

Articole pentru emisiune Românii Au Talent!

L-ai pierdut la TV

Articole știri

Episoade noi acum pe VOYO

7 zile înainte de TV • fără reclame • oricând

Top emisiuni