• Emisiuni
  • MasterChef
  • O nouă ediție Chef de MasterChef cu Chef FOA și Ramona Păun. „Eu nu mă mai joc cu tine jocul acesta!”

O nouă ediție Chef de MasterChef cu Chef FOA și Ramona Păun. „Eu nu mă mai joc cu tine jocul acesta!”

O nouă ediție Chef de MasterChef cu Chef FOA și Ramona Păun. „Eu nu mă mai joc cu tine jocul acesta!”

Ramona Păun va fi unul dintre invitații speciali în cadrul unei ediții aparte din Chef de MasterChef. 

Aceasta va găti alături de chef Foa un preparat cât se poate de gustos și distinct, cu muschi de vită. Rețeta este aici. Prezentatoarea PRO TV va recunoaște că iubește să mănânce carne de vită, dar, deși petrece timp în bucătărie, nu i-a ieșit niciodată preparatul așa cum își dorește. 

 „Sentimentul este musai în bucătărie, pentru că emoția se transferă în mâncare”, va spune chef Foa.

Cei doi vor avea parte și de o provocare, nu chiar ușor de îndeplinit: „Eu nu mă mai joc cu tine jocul acesta”, îi va zice Foa Ramonei.

Activitatea nu se va putea încheia mai frumos decât cu un plating de excepție: „Pentru că am avut ocazia să lucrez cu o fată frumoasă, o să pun și flori aici”, va spune chef Foa în timp ce finalizează decorul din farfurie. 

Gustul preparatului va fi și el pe măsură: „Mă declar fericit”, „Nu mai am ce să adaug. Vreau doar să termin farfuria” vor fi câteva dintre remarcile celor doi.

Nu rata noua ediție Chef de MasterChef, care poate fi urmărită aici.

Gallery

Share

Citește și

Ultimele articole

Top citite

Cele mai recente videoclipuri din emisiune MasterChef

Articole pentru emisiune MasterChef

L-ai pierdut la TV

Articole știri

Episoade noi acum pe VOYO

7 zile înainte de TV • fără reclame • oricând

Top emisiuni