• PRO TV
  • Regele Charles al III-lea, program necruțător: suvernanul sare mereu peste o masă și lucrează până târziu

Regele Charles al III-lea, program necruțător: suvernanul sare mereu peste o masă și lucrează până târziu

Regele Charles al III-lea, program necruțător: suvernanul sare mereu peste o masă și lucrează până târziu

Regele Charles al III-lea se află în fața celei mai mari provocări din viața sa, spun analiștii politici apropiați Casei Regale. Suveranul Regatului Unit, în vârstă de 73 de ani, continuă să aibă un program „necruțător”, conform fostului său secretar de presă. Cum arată o zi din viața Regelui.

Regele Charles al III-lea avea un program încărcat și pe vremea când era Prinț de Wales. Conform apropiaților Casei Regale, agenda sa va fi mult mai încărcată acum, odată cu numirea ca succesor la tronul Regatului Unit.

Fostul secretar de presă al Prințului de Wales a dezvăluit programul Regelui Charles, care începe dimineața devreme cu parcurgerea știrilor de la radio.

Suveranul ia un mic dejun bogat în vitamine, care constă în fructe proaspete de sezon, semințe și ceai. Suveranul nu mănâncă niciodată ouă la micul dejun, iar masa de prânz nu există pentru el.

În ciuda zvonurilor că Regelui i se servește o multitudine de ouă din care să aleagă în fiecare dimineață, nu am văzut nici măcar un ou fiert la masa sa, la micul dejun, în toți anii în care am lucrat acolo”, a scris Julian Payne într-un articol găzduit de The Sun.

Prima pauză a zilei, la ora 17:00

Ca Prinț de Wales, Charles avea circa 500 de angajamente publice, dintre care 200 în compania soției sale, Ducesa de Cornwall. Cele mai multe dintre vizite erau peste hotare, unde avea întâlniri cu liderii locali ori cu reprezentanții organizațiilor caritabile pe care le susține.

La palat, Charles avea întâlniri succesive cu oficiali de rang înalt, fiecare durând 45 de minute. Prima pauză a zilei era la ora 17:00, când Prințul lua ceaiul, singura desfătare a zilei, adesea în compania soției sale.

Era o șansă pentru el să-și încarce bateriile, adesea în compania Reginei consoarte, cu sandvișuri și o bucată de tartă cu fructe”, mai spune secretarul de presă.

Actualul suveran obișnuiește să ia cina la 20:30, iar la ora 22:00 se îndreaptă spre biroul său de lucru, unde stă până după miezul nopții.

Când l-am întrebat ce l-a determinat să se implice în atâtea probleme, a spus că e de părere că este important să-și folosească poziția în cel mai bun mod posibil”, a mai scris Julian Payne.

Charles a fost numit Rege la scurt timp după decesul mamei sale, Regina Elisabeta a II-a.

Fotografii: Getty Images

Vezi și VIDEO: 

Gallery

Parteneri editoriali

Share

Videoclipuri cu știri

Citește și

Ultimele articole

Top citite

L-ai pierdut la TV

Articole știri

Episoade noi acum pe VOYO

7 zile înainte de TV • fără reclame • oricând

Top emisiuni