
Oana Radu a făcut mărturisiri emoționante despre trecutul ei și relația complicată cu mâncarea, dezvăluind un episod care i-a marcat copilăria.
Gallery
Deși astăzi este una dintre cele mai apreciate artiste din România și a reușit să își transforme complet stilul de viață, în trecut, obiceiurile sale alimentare erau complet diferite.
Într-un podcast recent, artista a povestit că ajunsese să consume 120 de eclere într-o zi. Astăzi, Oana Radu se bucură de succes, are o carieră solidă și a reușit să ajungă la silueta dorită. Însă drumul până aici a fost presărat cu numeroase obstacole. În copilărie, mama sa încerca să îi limiteze accesul la mâncare, sperând să o ajute să își controleze greutatea.
„Eram foarte grasă și mama a încercat pe cât posibil să nu lase mâncarea la vedere. Era disperată deja de subiectul acesta, de faptul că eram foarte grasă și nu făceam nimic în sensul acesta. Nu doar că mâncam, dar nu făceam deloc mișcare. Toată ziua stăteam jos, cât de mult posibil.”
Însă aceste restricții nu au oprit-o pe artistă din a-și satisface pofta. Într-o iarnă, de sărbători, mama sa a pregătit 120 de eclere de casă, ascunzându-le pentru ca fiica ei să nu le găsească.
„Au venit sărbătorile de iarnă, iar pe vremuri, femeile făceau inclusiv cojile acelea de eclere în care puneau cremă. Nu le cumpărau făcute. A stat mama, a copt la ele toată ziua, a făcut crema, a făcut glazura și a plecat la mătușa mea. Eu am întrebat-o unde sunt eclerele. Ea a zis că le-a luat cu ea. M-a mințit.”
Obsesia pentru mâncare a determinat-o să caute desertul ascuns de mama sa. Cu o determinare de neclintit, a urmat mirosul până pe balcon și a descoperit locul în care acestea erau ascunse.
„Mâncarea pe mine mă chema. Eu aveam o chemare către mâncare. Nu aveai cum să ascunzi mâncarea de mine. Într-o secundă, mi-am dat seama că sunt ascunse foarte bine. M-am dus pe balcon, am mirosit o aromă de proaspăt. Am deschis ușile unui dulap unde, de regulă, erau alte lucruri și erau două tăvi de eclere. Erau 120 la număr.”
Așa cum mărturisește artista, nu a simțit când le-a mâncat, iar la întoarcerea mamei sale acasă, a avut un sentiment de satisfacție că a reușit să le găsească și să le devoreze.
„Erau mici. Nici nu le simți. Tu, grasă, când ți-e foame, imediat le balotezi. A venit mama acasă, am avut o satisfacție când a găsit tăvile goale. Pentru că în momentul în care ascundea, săraca, mâncarea de mine, era cel mai mare dușman al meu.”
Experiențele din trecut au marcat profund viața artistei, dar au fost și factorul declanșator care a determinat-o să facă schimbări radicale. Astăzi, Oana Radu este un exemplu de ambiție și disciplină, promovând un stil de viață sănătos și echilibrat.
Deși trecutul nu a fost ușor, artista nu se teme să își împărtășească povestea, sperând să inspire și alte persoane care se confruntă cu probleme similare legate de alimentație și greutate.
Sursa foto: Instagram