Valentina Pelinel, fost model și actuală mamă a trei copii, a vorbit deschis despre rolul de mamă, echilibrul fragil între carieră și viața de familie, dar și despre o decizie importantă pe care a luat-o după ce i-a îndeplinit un vis soțului său, Cristi Borcea.
Gallery
După ce l-a adus pe lume pe Milan, Valentina a decis împreună cu Cristi Borcea să-și mărească familia. Astfel, visul omului de afaceri de a avea o fiică care să moștenească frumusețea soției sale s-a materializat în dublu exemplar: gemenele Indira și Rania.
„La 33 de ani l-am născut pe Milan, iar apoi, în urma dorinței lui Cristi de a avea și o fetiță cu ochii mei, au venit pe lume gemenele. Dumnezeu ne-a dăruit două!”, a declarat Valentina cu emoție, pentru cancan.ro.
Deși cei trei copii îi aduc o bucurie imensă și se declară o mamă împlinită, Valentina afirmă că decizia de a nu mai avea alți copii este una fermă.
„Cred că e suficient. Eu am trei, el mai are alți șase. E important ca fiecare copil să aibă parte de iubirea și atenția necesare. La 44 de ani, mă concentrez pe a-i crește frumos pe cei pe care-i avem acum”, a mai spus aceasta.
Totodată, Pelinel a recunoscut că se teme de momentul în care copiii vor deveni independenți și vor pleca de acasă. Legătura cu ei este extrem de puternică, iar gândul despărțirii o emoționează profund.
„Când sunt plecată de acasă, mi se face dor de ei imediat. Știu că va veni o vreme în care vor avea propriile vieți, dar mi-e greu să mă gândesc la asta acum”, a mărturisit ea.
Citește și:
Sursă foto: Facebook; Instagram